ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Efectul campaniei electorale. Plenul Senatului, suspendat din cauza absenteismului



Ședința de plen de luni a Senatului a fost suspendată de social-democratul Ioan Chelaru din lipsă de cvorum, doar 61 din totalul de 155 de senatori fiind prezenți în sală, scrie Mediafax. Președintele de ședință, Ioan Chelaru, a anunțat inițial o prezență de 72 de senatori prezenți, aceștia ridicându-și cartelele de vot de la secretariatul tehnic. Când a verificat, prin sistemul de vot, prezența, inițial au răspuns 55 de parlamentari, iar, ulterior, la reverificare, doar 61 au răspuns apelului, Ioan Chelaru suspendând ședința de plen.Pe ordinea de zi a plenului de luni figurau 41 de inițiative legislative. Printre acestea, un proiect care prevede ca de la 1 ianuarie 2017 punctul de pensie să fie 40% din salariul mediu brut, urmând ca la 1 iulie 2017 să ajungă la 45% din salariul mediu brut.



Recomandări

Aproximativ 20 de persoane de la Prefectură, Statistică și Autoritatea Electorală, în prezența membrilor BEJ, renumără peste 260.000 de voturi

Aproximativ 20 de persoane de la Prefectură, Statistică și Autoritatea Electorală, în prezența membrilor BEJ, renumără peste 260.000 de voturi

Campania electorală pentru alegerile parlamentare NU se suspendă sâmbătă și duminică, partidele se pot promova inclusiv în ziua alegerilor prezidențiale