Încă mă minunez, deși au trecut deja zile bune. PD-L, partidul care ne anunță mai nou că gândește altfel, și-a dedicat ultimul Congres dinaintea alegerilor parlamentare, asta însemnând o mobilizare incredibilă de oameni și bani, doar pentru a ne spune ceea ce știam deja și oricum nu ne folosea la nimic. Și anume, că Theodor Stolojan e premierul lor în caz că ajung după 30 noiembrie la guvernare. Dar stați așa, că urmează acuși, în câteva zile, și PSD-ul. Care și el ne va anunța probabil ceva la fel de inutil, cum ar fi faptul că Geoană e candidatul partidului pentru aceeași măreață funcție de șef al viitorului executiv. Și apoi liberalii, cu Tăriceanu al lor. Care-i problema, de fapt. Sunt deja câteva săptămâni, dacă nu luni, de când cele trei principale partide românești se străduiesc să ne asigure cum că ele vor câștiga alegerile și că acest lucru e cu atât mai plauzibil cu cât, iată, au deja pregătit un prim-ministru.
Gândiți ca locomotive electorale în lipsă de prezidențiabili, candidații pentru șefia guvernului au ajuns un soi de mantra. Pentru că, din păcate, sunt singurele elemente de decor care ajută cele trei partide să pară diferite între ele. Doar atât. Trei nume, trei figuri. Daca le ignori, și nu-i greu s-o faci, descoperi ditamai nimicul. Concret, e vorba de ceea ce ar fi trebuit să fie, după părerea mea, adevăratele arme politice cu care orice partid serios și responsabile își propune să ne câștige votul.
Alegerile din 30 noiembrie înseamnă un nou parlament, adică oameni concreți, peste 400, și o nouă guvernare a țării. Despre astea aș fi vrut sa aflu, să pot judeca apoi, să compar, să mă conving sau nu, și apoi să votez. Nu despre cine vrea PSD, PD-L sau PNL să-l aibă în fruntea guvernului, ci despre cine-s cei ce vor face legile țării și ce fel de guvernare vom avea.
Avem un nou sistem electoral, e drept că nu-i foarte clar pentru nimeni cam cum s-ar putea numi el, dar e totuși unul nou care, teoretic cel puțin, ne promite un soi de reformă a clasei politice. Votăm oameni, nu liste, prin urmare vom ști mai bine pe cine am trimis în Parlament. Ei bine, pentru că așa ar trebui să stea lucrurile, m-aș fi așteptat să vad cele trei partide bătându-se nu în ipotetice figuri de premieri, ci tocmai în candidaturile reale ale celor care vor forma viitorul legislative. În afara de câteva vedete sau vedetuțe locale, nu știm mai nimic, pentru că cele trei partide nici nu-și bat capul cu asta, despre oamenii pe care ar urma să-I votăm.
Când era votul pe listă mai puteam înțelege. Votai partidul până la urmă, pentru că asta era situația. Chiar dacă nu-ți convenea vreunul de pe lista partidului preferat, te simțeai oricum forțat s-o votezi. Sau să stai acasă.
Acum chiar ai șansa să știi exact ce votezi, pentru că o luna de zile, candidații vor trebui să ți se dezvăluie, dar partidele se comportă la fel.
Apropo, câți români credeți că știu, acum, la nici două luni până la alegeri, între ce candidați vor avea de ales în colegiul de care aparțin? Mai rău chiar, câți credeți că știu măcar care-I colegiul de care aparțin? Mă tem ca nici unul.
La fel și cu cealaltă armă politica, numită programul de guvernare. Despre ce promit partidele presa a relatat din plin, dar dacă ești cât de cât responsabil nu-ți rămâne decât să le arunci la coș. Pentru că totul se reduce la o întrecere de-a dreptul nesimțită între promisiuni de salarii și pensii mărite. Care dă mai mult, că doar nu dă de la el. Cam ăsta-i refrenul, restul fiind vorbe la fel de mari, dar aproape perfect identice.
Nu știu, poate urmează de-acum ceva, deși timpul e deja foarte scurt. Dar dacă rămânem la acest nivel, mă tem că vom avea în 30 noiembrie nu doar cele mai dezamăgitoare alegeri din ultimii 19 ani, dar și cele mai periculoase. Pentru că vor compromite pentru cine știe cât timp și această ultimă tentativă de reformă a clasei politice, numite votul uninominal.
