Alegătorii din colegiul uninominal pentru Camera Deputaților Burdujeni – Salcea vor avea, pe buletinele de vot, și un candidat independent. Este vorba despre Ionel Butnariu, în vârstă de 32 de ani, din cartierul Burdujeni, care a obținut dreptul de a candida în urma unei decizii a Curții de Apel Suceava.
Butnariu și-a depus candidatura pentru un mandat de deputat la Biroul Electoral Județean, însă conducerea acestuia a respins dosarul depus. Decizia a fost luată după ce BEJ Suceava a constatat că persoanele care au strâns semnăturile pentru susținerea candidaturii lui Ionel Butnariu nu au depus o declarație pe proprie răspundere, în care să precizeze că acestea sunt reale. Decizia BEJ Suceava a fost contestată la Tribunalul Suceava, iar cursul zilei de ieri Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză lui Butnariu, care va putea astfel să candideze pentru un mandat de deputat.
Acesta a declarat că vrea să candideze pentru Camera Deputaților doar pentru a demonstra că există și alte persoane „decât politicienii din momentul de față”, care ar putea să acceadă în Parlament.
„Sunt candidați care doar au schimbat partidele, dar în rest au rămas aceiași. Oricum, eu nu mă bazez pe o campanie cu afișe, ci voi merge în fiecare localitate din colegiul în care candidez și voi vorbi cu oamenii”, și-a explicat Ionel Butnariu strategia sa pentru a câștiga voturile electoratului.
Ionel Butnariu are 32 de ani și a absolvit anul acesta Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că Butnariu a mai candidat în anul 2000 pentru un mandat de deputat, iar la alegerile locale din 2004 a încercat să obțină funcția de primar al Sucevei.
Decizie
Alegătorii din colegiul Burdujeni vor avea un candidat independent






