Timp scurt

Alegătorii au la dispoziție doar două ore, astăzi, pentru a face cerere pentru urna mobilă



Prefectul de Suceava, Florin Sinescu
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu

Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate care duminică, 25 mai a.c., sunt internați în spitale, azile, cămine de bătrâni și care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul European trebuie să facă cerere pentru urna mobilă astăzi. Timpul alocat pentru primirea cererilor este de doar două ore, de la ora 18.00 până la ora 20.00. La cerere oamenii trebuie să anexeze obligatoriu copii după acte medicale sau acte oficiale din care să rezulte că nu sunt transportabili.
Persoanele care nu au domiciliul în localitatea în care se află spitalul sau căminul în care sunt internate vor transmite cererea de a vota prin intermediul urnei speciale la secția de votare cea mai apropiată de sediul spitalului, căminului sau azilului.
Alegătorii netransportabili care au domiciliul în localitatea în care se află internați în ziua alegerilor vor transmite cererea la secția de votare unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală permanentă, potrivit domiciliului. Cererile pentru urna specială sunt primite de președintele și membrii biroului electoral din secțiile de votare menționate doar astăzi, în intervalul orar 18.00-20.00.
Persoanele netransportabile care nu fac astăzi cerere pentru urna mobilă nu vor putea vota mâine
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că la nici una dintre instituțiile de ocrotire (cămine, azile, centre de reabilitare neuropsihică) din județ nu sunt organizate secții de votare. „Fac apel la cetățenii care se află în această situație să se încadreze în termenul prevăzut deoarece persoanele care nu solicită urna specială în preziua alegerilor, în intervalul orar 18.00-20.00, nu-și vor putea exercita duminică dreptul de vot”, a declarat prefectul Sinescu.
În ceea ce privește persoanele aflate în arest, care nu și-au pierdut drepturile electorale, Sinescu a afirmat că acestea vor primi urna mobilă de la secția de votare organizată la Universitatea “Ștefan cel Mare”. Prefectul a declarat că 15 dintre cei 22 de arestați aflați în arestul Inspectoratului Județean de Poliție și-au anunțat intenția de a vota.
Urna specială va fi transportată la solicitanți de o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral din secția de votare, cu pază asigurată de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne.



Recomandări

Peste 1100 de forțe MAI, mobilizate la cele 561 secții de votare din județ. Amenzi și chiar închisoare pentru tentativă de fraude