Înaintea epuizării iahniei de fasole din postul Crăciunului, piața media a fost burdușită cu noi sondaje de opinie. Toate sondajele arată că cel mai iubit om din România este Traian Băsescu. Toate sondajele arată că cel mai performant partid, din cele care formează ghiveciul de onoare al politicii românești, este Partidul Democrat. Sondajele ne mai arată că foarte aproape de Traian Băsescu, în mercurul urcător al iubirii românilor, se află Gigi Becali, fost crescător de oi, actualmente miliardar și negustor de fotbaliști. O întrebare înghesuită în aceleași sondaje, legată de prestigiul fustelor în viața politică a nației, indică fără tăgadă victoria Elenei Udrea, considerată cea mai iubită și merituoasă femeie a țării. Sondajele, considerate un fel de termometru care se vâră în gura opiniei publice (după caz, în alte orificii) au menirea de a indica gustul cetățenilor pentru un anumit fel de aluat uman. Gusturile, precum bine știm, nu se discută. Gustul cetățenilor din sectorul 5 al Capitalei, cuprinzând faimosul cartier Ferentari, a rămas neschimbat de aproape un deceniu. Marean Vanghelie este ciocolata politică preferată de acești vrednici locuitori ai Capitalei. Nu mai există în sectorul 5 un alt tip de politician? Ba da. În sectorul 5 locuiesc profesori universitari, ingineri de blocuri, scriitori cu pixul, coafeze, săpători de canale, manglitori. Locuiesc politicieni parlamentari și politicieni neparlamentari, văduviți de plăcerea de a-și așeza popoul în scaunele forului legiuitor. Nici unul dintre ei, bărbat sau femeie, academician sau simplu cap de locuitor, n-a avut nici o șansă în fața domnului Vanghelie, cel cunoscut pentru saltul spectaculos din clasa a IV-a direct în două facultăți pe care le-a absolvit, zice-se, în mai puțin de un an. Mă rog, nu studiile primarului Vanghelie contează, ci meritele astupării gropilor și asanării maidanelor insalubre din cartierele mărginașe pe care le gospodărește. Tragedia este că, dincolo de trei fațade de blocuri și măturarea sporadică a unui parc, primarul cu gramatica în pioneze n-a făcut nimic. Și atunci, de unde preferința îndârjită a alegătorilor?
Marinarul Traian Băsescu este votat indiferent ce-ar face. Dacă chefuiește și dansează în cârciumile Capitalei, iar presa îl divulgă nădușit și roșu la față, rezultatul este convertit mintenaș în voturi. Peste câteva săptămâni aderăm la Uniunea Europeană. Ce folos?! Președintele intrigărește, omoară partide, ține tot într-o leapșa premierul liberal, dă șuturi pe la spate inamicilor, folosind bocancul serviciilor secrete și sperietoarea procuraturii. Vrea un nou minister pentru Partidul Democrat pe care-l conduce? Declanșează urmăriri penale, îl pune pe ministrul titular (liberal sau conservator) pe jarul dezvăluirilor, presa îl prinde cu amanta în pat și cu privatizările spionate. Pe principiul vaselor comunicante, locul rămas gol este umplut de oamenii președintelui. Promisiunea „să trăiți bine” a devenit „să trăiți într-un nesfârșit scandal”. Și scandal, slavă Domnului, avem zi și noapte. Scandal și iar scandal. Nimic altceva. Se supără alegătorul român pe Traian Băsescu? Aș! Iubirea, masochistă aș zice, urcă vertiginos. Victima pupă tălpile călăului, cerșind o nouă lovitură de bici pe spinare.
Este bolnav gustul nostru pentru lideri, într-o țară cu atâta lume cu scaun la cap, așezată, cultivată? Cred că da. Oricum, am ajuns la convingerea că principalul dușman al românului este alegătorul român. Alegătorul român îl bagă în toate belelele. Altfel nu-mi pot explica cocoțarea personajelor Băsescu, Becali, Elena Udrea în vârful adulației naționale.
