Aldona Rey Patraș: „Generații în dialog”



Aldona Rey Patraș: „Generații în dialog”
Aldona Rey Patraș: „Generații în dialog”

Cel mai recent volum purtând semnătura Aldonei Rey Patraș, „Generații în dialog”, a apărut la sfârșitul anului trecut, la Editura Biblioteca „Miorița” din Câmpulung Moldovenesc, condusă de binecunoscutul om de litere Ion Filipciuc.
Radiografia vieții unei familii refugiate de la Cernăuți
„Generații în dialog” este o carte autobiografică, dar interesantă este pentru că redă nu doar o poveste personală, ci face radiografia vieții unei familii refugiate de la Cernăuți, familie multietnică, și a unei epoci de tristă amintire care s-a derulat începând odată cu al doilea război mondial.
Relațiile în cadrul familiei, relațiile interfamiliale și sociale sunt văzute prin ochi de copil, la început, dar, pe măsură ce timpul trece, copilul începe să-și limpezească o serie de probleme și să-și explice neajunsurile, șicanele, presiunea exercitată asupra lor.
Tatăl, fost comisar de poliție, cu studii de drept la prestigioasa universitate cernăuțeană, are destinul elitei românești, în general: este arestat, după ce stătuse ascuns patru ani, are parte de un simulacru de proces, este închis și execută opt ani de detenție, urmați de alți doi ani de domiciliu forțat în arșița Bărăganului.
Mama își pierde slujba, fiind „soție de reacționar”,copiii sunt excluși din școli, apoi li se respinge dosarul de înscriere la facultate, pe motiv că nu au „originea socială sănătoasă”.
Aldona Rey Patraș stăpânește narațiunea, integrând în curgerea evenimentelor reușite descrieri ale cadrului natural dornean
Calvarul familiei, cu lungul șir de umilințe și privațiuni, a început în 1946 și, practic, nu s-a încheiat nici acum, pentru că urmașii n-au beneficiat de nici un fel de restituire materială și nu li s-au oferit reparații morale.
Studierea dosarului la CNSAS n-a făcut decât să adâncească tristețile autoarei și să-i sporească indignarea.
Aldona Rey Patraș stăpânște narațiunea, integrând în curgerea evenimentelor reușite descrieri ale cadrului natural dornean, ale unor obiceiuri de familie sau ale unor practici dispărute, cum este plutăritul, dar și legende ale locurilor în care a copilărit. De asemenea, realizează excelente portrete ale personajelor, conturându-le personalitatea cu obiectivitate, cu căldură și înțelegere (mama, tata, bunicii, unchiul și mătușa din Polonia, altă rudă-Marian Rey etc.)
În firul povestirii, își au locul lor personalități marcante ale Dornei, profesori care i-au șlefuit devenirea, pictorul Gavril Cacina, care îndruma copiii talentați, medici, muzicieni, dar și oameni obișnuiți sau tovarășii din jocurile copilăriei.
Ultima parte a volumului redă călătoria spre obârșii, în nordul Bucovinei, la Cernăuți
Crescută într-o familie care punea preț pe educație, autoarea știe că nu îi este permisă disperarea și devine o luptătoare, care nu se lasă copleșită de greutăți, de obstacole și afirmă cu mândrie: „Aveam școala mamei”, la moartea căreia se simte „ca o frunză pe apă aruncată de valuri”, dar se redresează rapid, amintindu-și vorbele celei care i-a dat viață: „Să avem o speranță, să credem că nu suntem singure și că acolo, sus, cineva ne iubește. Să avem răbdare, să fim unite!”.
Face, totuși, un lucru pe care îl va regreta mereu, arde fotografiile tatălui, în care acesta apare îmbrăcat în uniforma de comisar (spre a nu-și expune copiii), fotografiile pe care mama le ținuse ascunse atâția ani, privind „flăcările mistuitoare ce m-au lăsat fără amintiri”.
Ultima parte a volumului redă călătoria spre obârșii, în nordul Bucovinei, la Cernăuți și prin împrejurimi, și reconstituie, din surse documentare, arborele genealogic al familiei Rey, până la strămoșii din Tarnov, Galiția, dar și pe cel al familiei soțului, Patraș, refugiată de pe aceleași meleaguri bucovinene.
S-a simțit datoare să transmită mai departe, urmașilor și urmașilor urmașilor
De ce „Generații în dialog”? Pentru că în succesiunea vieții membrilor familiei sale, valorile spirituale și morale s-au transmis ca o ștafetă de la unii la alții. Ceea ce Aldona a acumulat de la înaintași n-a păstrat doar pentru sine, ea s-a simțit datoare să transmită mai departe, urmașilor și urmașilor urmașilor.
În concluzie, această carte trebuie citită, mai ales de tânăra generație, care poate afla astfel amănunte care nu sunt scrise în manualele de istorie, despre perioada comunistă a României, cu tot ceea ce a însemnat ea pentru cei care au trăit și au suferit opresiunile regimului de-atunci.
Anica FACINA