Cercetătorii britanici avertizează asupra unei noi tulburări de alimentație apărută în rândul femeilor, alcoorexia, un fenomen care implică săritul peste mese pentru „cheltuirea” caloriilor zilnice pe băuturi alcoolice, informează telegraph.co.uk.
Multe femei se confruntă cu din ce în ce mai multe presiuni, pentru că doresc să consume alcool, dar, în același timp, să-și mențină greutatea într-o anumită limită. Din acest motiv, ele aleg să sară peste mese, preferând să consume câteva păhărele de vin.
Un astfel de fenomen a fost numit de specialiști alcoorexie (drunkorexia, în limba engleză, n.r.), o combinație între „alcoolism” și „anorexie”.
Specialiștii spun că această practică a alcoorexiei este încurajată mai ales de dietele în care alimentelor și băuturilor li se atribuie un anumit număr de puncte. Persoanele care doresc să slăbească nu trebuie să depășească un număr maxim de puncte calculat pe zi.
Obiceiul, extrem de răspândit în Statele Unite, a pus stăpânire și pe Marea Britanie.
Profesorul Janet Treasure, șeful secției de tulburări de alimentație din cadrul Institutului de psihiatrie din Londra, a declarat că practica este foarte periculoasă pentru că se combină consumul excesiv de alcool cu tiparele tulburărilor de alimentație.
Avertizări.
„Persoanele devin dependente, un lucru extrem de nociv. Fenomenul este întâlnit mai ales la persoanele bulimice decât la cele anorexice, însă aici ne confruntăm cu o combinație de calorii goale, fără valoare nutritivă, și comportament riscant care apare în timpul stării de ebrietate”, a indicat Treasure.
Un gram de alcool are mai multe calorii decât aceeași cantitate de carbohidrați sau proteine, o cantitate de 150 de ml de vin alb putând conține între 150 și 170 de calorii. Acest lucru înseamnă că un pahar mare de vin (250 ml) conține la fel de multe calorii ca un prânz mediu ușor.
Un cocteil format din 50 de ml de votcă și o băutură tonică hipocalorică aduce 100 de calorii, în timp ce o halbă de bere conține aproximativ 250 de calorii.
Susan Price, purtător de cuvânt pentru Asociația de nutriție britanică, a spus că înlocuirea meselor cu alcool nu este o metodă potrivită pentru a slăbi sau a menține o greutate sănătoasă.
„Sunt mai mari probabilitățile ca alcoolul să fie consumat în exces. Ceea ce trebuie să faci este să ai o alimentație echilibrată și să alegi cocteiluri sau băuturi non-alcoolice hipocalorice”.
Alcoorexia, o nouă tulburare de alimentație care face victime în rândul femeilor
