Studiu

Alcoolul poate reduce riscul de cancer renal



Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au dorit să studieze asocierea dintre diferite tipuri de băuturi alcoolice, concentrația de alcool a acestora și riscul de cancer renal.
La studiu au participat 855 de pacienți cu cancer renal și 1204 de persoane care nu sufereau de cancer.
Cercetătorii au avut în vedere băuturi cu diferite concentrații de alcool: 2,8% pentru bere, 9,9% pentru vin roșu și 32% pentru lichiorurile tari.
Specialiștii au descoperit că persoanele care consumau lunar o cantitate de 620 de grame de etanol prezentau cu 40% mai puține riscuri de a dezvolta o astfel de maladie față de cei care nu consumau deloc alcool.
Persoanele care consumau săptămânal mai mult de două pahare de vin roșu (200 de mililitri) au prezentat cu 40% mai puține probabilități de a se îmbolnăvi de cancer renal în comparație cu cei care nu au consumat deloc alcool și aceleași tendințe s-au remarcat și în rândul celor care consumau săptămânal mai mult de două pahare de vin alb sau de bere tare (400 de mililitri).
Cercetătorii cred că vinul și berea pot contribui la reducerea riscurilor de dezvoltare a unui cancer renal datorită fenolilor, substanțe antioxidante și cu proprietăți antimutagene, conținuți de aceste băuturi.
„Totuși, alcoolul în sine este responsabil pentru reducerea riscurilor și nu un anumit tip de băutură alcoolică”, spun specialiștii.



Recomandări