Cercetătorii de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au demonstrat că oamenii care consumă alcool consideră persoanele de ambele sexe din jurul lor mai atrăgătoare decât de obicei, potrivit dailymail.co.uk.
Bărbații sunt cel mai mult afectați de alcool, viziunea lor în ceea ce privește atractivitatea persoanelor din jur durând circa 24 de ore după o stare de ebrietate puternică.
Studiul a fost realizat pe femei și bărbați ce consumaseră câte un pahar de vodcă cu lămâie sau o băutură cu un gust asemănător.
După o jumătate de oră, acestora li s-au arătat fotografiile a 20 de bărbați și femei, cerându-li-se să evalueze gradul de atractivitate al acestora pe o scară de la 1 la 7.
Persoanele care au consumat alcool au acordat o notă mai mare cu 10% decât ceilalți.
În următoarea zi, voluntarii au fost testați din nou, iar bărbații care consumaseră alcool au acordat chipurilor feminine calificative mai mari decât persoanele care nu băuseră alcool.
„Consumul de alcool crește aprecierile în ceea ce privește atractivitatea stimulilor faciali. Efectele alcoolului persistă până la 24 de ore de la consum, însă acest lucru este valabil doar în cazul bărbaților care notau chipurile feminine”, a declarat coordonatorul studiului, doctorul Marcus Munafo.
Acesta a precizat că rezultatele obținute ajută experții să explice fenomenul prin care persoanele ce consumă alcool aleg să aibă contact sexual cu o persoană pe care în mod normal nu o consideră atrăgătoare.
„Rezultatele sunt importante pentru rolul pe care alcoolul îl joacă, de exemplu, în sexul neprotejat”, a explicat profesorul.
Experții sunt de părere că alcoolul stimulează striatumul, o zonă a creierului ce joacă un rol important în atracție.
Studiile anterioare au demonstrat că aproximativ 68% dintre persoanele care se trezesc după o stare de ebrietate regretă că au făcut schimb de numere de telefon cu persoane pe care nu le consideră atrăgătoare.