Avertisment

Alcoolul face ravagii în rândul tinerilor

România ocupă locul al III-lea între țările Uniunii Europene la consumul de alcool
România ocupă locul al III-lea între țările Uniunii Europene la consumul de alcool

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, prin Compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății, organizează în această lună o campanie de informare, sub sloganul: “Nu lăsa alcoolul să-ți hotărască viitorul!”. Campania se adresează populației tinere cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 ani, este finanțată de Ministerul Sănătății și are ca motivație creșterea îngrijorătoare a consumului de alcool, mai ales în rândul tinerilor. Statisticile DSP arată că, de la începutul acestui an, 11 suceveni au murit din cauza alcoolismului cronic, iar anul trecut, alți 30 de suceveni au avut drept cauză a morții această boală.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alcoolul este a III-a cauză de boală și moarte prematură. DSP informează, printr-un comunicat de presă, că din punct de vedere al consumului total de alcool, România ocupă locul al III-lea între țările Uniunii Europene și locul al II-lea din punct de vedere al cantității de alcool consumate de o persoană cu o anumită ocazie. Peste 60% din tineri au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani. ”De la o vârstă tânără, românii au obiceiul de a consuma cantități excesive de alcool, spre deosebire de majoritatea europenilor, care consumă constant cantități moderate de alcool. Adolescenții care încep să consume alcool înaintea vârstei de 15 ani au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenți de alcool, iar cei care consumă alcool înaintea vârstei de 13 ani au risc de șapte ori mai mare de a deveni mari băutori și de a consuma cantități mari de alcool la fiecare ocazie. Tinerii care obișnuiesc să bea de la o vârstă timpurie sunt mai predispuși să consume și alte substanțe de abuz, cum sunt tutunul sau drogurile ilegale, sporind riscul consecințelor negative”, se arată în comunicatul remis de DSP.

Alcoolul face ravagii în rândul tinerilor
Alcoolul face ravagii în rândul tinerilor

Asociația Alcoolicilor Anonimi, AlcoInfo sau DSP ajută persoanele care au probleme cu consumul de alcool
De asemenea, se precizează că alcoolul este un factor de risc pentru mai mult de 200 boli, între care: boli de ficat și pancreas, unele tipuri de cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate, tulburări psihice. În fiecare an, alcoolul este responsabil pentru mai mult de 3 milioane de decese și un sfert dintre morțile în rândul tinerilor sub 30 ani.
Consumul de alcool în timpul sarcinii se asociază cu malformații ale fătului și scăderea performanțelor intelectuale ale copilului. Alte consecințe ale consumului de alcool sunt afectarea vieții de familie și a relației cu prietenii, neglijarea educației copiilor și oferirea unui exemplu negativ, de către părintele alcoolic. Copiii care au părinți dependenți de alcool au risc de patru ori mai mare de a deveni și ei dependenți.
Viața profesională este compromisă ca urmare a scăderii performanțelor la școală sau la locul de muncă, a abandonării studiilor sau concedierii. Nu în ultimul rând, o persoană care consumă alcool în mod excesiv poate avea probleme grave cu legea și este supusă riscului de a răni sau a fi rănit de alții sau chiar de a-și pierde viața ca urmare a accidentelor.
În Suceava, persoanele care au probleme cu consumul de alcool sau vor să să-și autoevalueze consumul de alcool se pot adresa Asociației Alcoolicii Anonimi- telefon 0731 114440 sau 0770 225522, email: speraasv@yaho.com, web: www. alcooliciianonimi.ro, centrului AlcoInfo, deschis de Clinicile ALIAT la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava sau la DSP, pentru informare și îndrumare.

Recomandări

Campania „Prevenția începe cu informarea” – Elevii din Liteni, mai aproape de sănătate prin cunoaștere

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania