„Sărbătorile Memoriei”

Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat ieri la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”

Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan a fost lansat luni, 12 noiembrie, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în ziua în care „cel mai bun ziarist de cultură din istoria Bucovinei”, așa cum este considerat colegul nostru, ar fi împlinit 64 de ani. Cartea-album cuprinde 20 de texte apărute în paginile Monitorului de Suceava și o selecție de circa 200 de fotografii cu monumente funerare. „Este vorba de monumente din cimitire de confesiuni diferite, cu accent pe cele armenești, pentru că și textele le vizează (Cimitirul „Sf. Simion” Suceava), dar și cimitire creștine și iudaice din mai multe localități (Suceava, Siret, Solca, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vama). Unele monumente funerare au fost rase de pe fața pământului de vandalismul nostru contemporan. Am vrut ca imaginile să fie pe hârtie groasă, pentru că ține loc la ceea ce nu mai există”, după cum susține scriitorul Ion Drăgușanul.
„Sufletul lui Coso a rodit respect și discreție”
Tot ieri, colegul nostru a fost distins cu titlul de „Senior al scrisului bucovinean”, distincție care i-a fost înmânată Rodicăi Cosovan, soția jurnalistului. Profund emoționată, Rodica a spus: „Vă iubesc și vă respect și sunt onorată de prezența dumneavoastră astăzi, aici, de ziua lui Coso, și la lansarea acestui album. Dar între lumină și veșnicie, frumusețe și dragoste, sufletul lui Coso a rodit respect și discreție. I-au fost alături oameni care l-au iubit și l-au apreciat. Coso a auzit cuvântul, l-a ascultat și l-a scris cu mult dar și har în paginile Monitorului de Suceava. A suferit demn și a murit la fel de demn. Coso, chipul tău drag, să fie alături de mine și de toți cei pe care tu i-ai cunoscut. Astăzi, de ziua ta, Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, să ai lumină veșnică și astăzi, tot de ziua ta, mi-e tare dor de tine. Și mai am la dumneavoastră o cerere rugătoare: prieteni, colegi, cei care i-au fost apropiați, să nu îl uitați!”. Publicul a reacționat imediat la aceste cuvinte spuse din suflet și a aplaudat momentul.
Constantin Hrehor și Ion Paranici, seniori ai scrisului bucovinean
Același titlu de „Senior al scrisului bucovinean” le-a revenit și scriitorilor Constantin Hrehor („personajul plenar al culturii bucovinene contemporane”) și Ion Paranici („care este, dincolo de valoroasa-i operă, un lider incontestabil al culturii bucovinene”). Pe lângă diplome, scriitorii au primit și câte un premiu în valoare de 1.000 de lei fiecare.
Aflându-ne la „Sărbătorile Memoriei”, Constantin Hrehor a vorbit despre memorie: „memoria este bibliotecă”, „memorie este în migala și truda unei pânze”, „memorie este un portativ pe care este o piesă durabilă” etc. El și-a amintit că în preajma lui Tiberiu Cosovan a stat tot timpul „cu o emoție nedeclarată și neexprimată, pentru că în el am văzut un om mai mult al contemplației și al tăcerii, decât al cuvântului. Am văzut în el parcă un fel de adolescent întârziat, care încă nu și-a depășit timiditatea. Acestea toate sunt similare cu spiritul lui candid, cu frumusețea lui morală și cu cumințenia unui om care n-are nevoie de trâmbiță ca să i se vadă de la distanță personalitatea”.
Moment de reculegere
Manifestarea culturală „Sărbătorile Memoriei”, care a marcat și împlinirea a 80 de ani de la înființarea Societății Scriitorilor Bucovineni, a fost deschisă de gazda evenimentului cultural, Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”. Pentru „prietenul nostru drag, Tiberiu Cosovan”, s-a ținut un moment de reculegere. „Ținem să-l avem aproape întotdeauna pe cel care găsea un zâmbet pentru fiecare dintre noi, și anume pe domnul Tiberiu Cosovan”, a spus directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, care i-a predat apoi ștafeta amfitrionului manifestării „Sărbătorile Memoriei”, scriitorul Ion Drăgușanul, care a inițiat și s-a preocupat de buna organizare a acestei acțiuni culturale de mai mulți ani.
Prin labirintul umbrelor… spre lumină
Ion Drăgușanul le-a povestit celor prezenți la evenimentul de ieri că dragul nostru coleg Tibi Coso și-a văzut cartea-album cu puțin timp înainte de a părăsi acest tărâm și a se muta, sperăm noi, într-o lume mai bună. „Exemplarul acela i-a însorit zilele de înaintea plecării”, a spus Drăgușanul. A mai povestit că atunci când și-a văzut cartea, Tibi a apreciat calitatea hârtiei, preocupându-se chiar de costurile albumului. El știa că de ziua lui, pe 12 noiembrie, va primi titlul de „Senior al scrisului bucovinean”. Poate de aceea și noi, cei prezenți la eveniment, am simțit că Tibi Cosovan este în mijlocul nostru, ne zâmbește discret, așa cum o făcea mereu.
Fiecare participant la eveniment a primit albumul „Prin labirintul umbrelor”, „pe care singur l-a îngrijit, însemnând nu doar o carte mărturisitoare de referință, unică și irepetabilă, ci și pecetea care consacră, și sugestia unei deplinătăți a creației publicistice, dar și o intimitate a sacrului, înspre care arareori se deschid ferestre și, cu atât mai puțin, porți de acces, prin care nevoia de dumnezeiesc a fiecărui suflet însetat de frumos să poată răzbate”, după cum a spus Ion Drăgușanul.
La eveniment au fostexpuse și câteva lucrări de artă plastică ce poartă semnătura lui Tiberiu Cosovan, dar și tablouri realizate de artiștii Iosif Csukat, Iulian Dziubinschi, din Grupul „Domino”, inițiat și format de colegul nostru. La final, Ion Drăgușanul a spus: „De el (Tiberiu Cosovan) nu v-ați despărțit… Cu el vă veți mai întâlni în următorii ani, cel puțin cât mai fac eu umbră pământului…”. Evenimentul cultural a fost organizat de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Centrul Cultural Bucovina.

Ion Drăgușanul: „De el (Tiberiu Cosovan) nu v-ați despărțit... Cu el vă veți mai întâlni în următorii ani, cel puțin cât mai fac eu umbră pământului...”

Ion Paranici, distins cu titlul de „Senior al scrisului bucovinean”

Constantin Hrehor a primit și el titlul de „Senior al scrisului bucovinean”

Tibi Cosovan a fost distins cu titlul de „Senior al scrisului bucovinean”, distincție care i-a fost înmânată Rodicăi Cosovan, soția jurnalistului
Tibi Cosovan a fost distins cu titlul de „Senior al scrisului bucovinean”, distincție care i-a fost înmânată Rodicăi Cosovan, soția jurnalistului
Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat ieri la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”
Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat ieri la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”
Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”
Albumul „Prin labirintul umbrelor” de Tiberiu Cosovan, lansat la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”

Recomandări

Inedită lansare a albumului foto „În căutarea timpului avut” de Ema Motrescu, în locul numit „Libertate”

Grațiela Țurțu a expus 39 de tablouri la Galeria Bibliotecii Bucovinei, oferind publicului „o contabilitate a emoțiilor”