Albinele știu să numere până la patru



Cercetătorii australieni au descoperit că albinele pot să numere până la patru, potrivit unui studiu publicat duminică de Australian Broadcasting Corporation (ABC), informează Reuters. Mandyam Srinivasan, cercetător la universitatea din Queensland, Australia, împreună cu cercetătoarea suedeză Marie Dacke au amplasat cinci borne într-un tunel și a pus miere într-una dintre ele. Albinele au zburat prin tunel către acea bornă cu miere și au continuat să zboare tot către aceasta, chiar și după ce mierea a fost îndepărtată.
„Am aflat astfel că dacă le antrenezi să zboare doar către a treia bornă, albinele caută miere doar în a treia bornă”, a declarat Mandyam Srinivasan.
Cercetătorul australian a precizat că albinele s-au comportat exact la fel și în timpul antrenamentului cu cea de-a patra bornă, dar capacitatea lor de a număra s-a oprit la cifra patru. „Nu pot să numere dincolo de cifra patru”, a explicat Srinivasan.