Măsuri preventive

Albiile râurilor trebuie curățate de deșeurile lemnoase

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava pornește ofensiva împotriva depozitelor necontrolate de deșeuri provenite din activitatea de debitare a lemnului, care au apărut în apropierea cursurilor de apă din județ.
Controalele sunt incluse într-o acțiune impusă de Garda Națională de Mediu privind prevenirea provocării de inundații și pagube datorate depozitărilor necontrolate de deșeuri și de material lemnos în zonele de protecție a cursurilor de apă sau chiar în albiile acestora
„Pe lângă controlul ce vizează aplicarea legislației de mediu în domeniul deșeurilor și al salubrizării terenurilor, pe care comisarii de mediu suceveni îl efectuează la nivelul comunelor, se va urmări îndepărtarea materialului lemnos din zonele de protecție a cursurilor de apă din județul Suceava”, a explicat comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim.
Acesta a precizat că primăriile din localitățile de pe cursurile de apă au ca termen 30 de zile pentru identificarea și desființarea depozitelor neconforme care, odată cu apariția fenomenului de dezgheț, pot provoca pagube.
Garda de Mediu Suceava a emis deja o adresă în care este precizat termenul pentru aplicarea acestor prevederi, adresă distribuită administrațiilor publice locale. Autoritățile pot, în același timp, să sesizeze Garda de Mediu Suceava cu privire la existența unor operatori sau agenți economici pe raza localităților administrate care nu se conformează normelor de mediu.

Recomandări

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu