Albert al II-lea și Charlene de Monaco au dat în judecată revista franceză L’Express



Prințul Albert al II-lea de Monaco și soția sa Charlene de Monaco au dat în judecată, luni, revista franceză L’Express, care a publicat pe 28 iunie pe site-ul său un articol în care se vorbea despre presupuse neînțelegeri în sânul cuplului princiar, a declarat Thierry Lacoste, consilierul cuplului.
Potrivit AFP, plângerea a fost depusă la Tribunalul din Nanterre, în apropiere de Paris, publicația fiind acuzată de „atingere adusă vieții private” și de „publicarea unor fapte inexacte referitoare la viața privată”.
Cu câteva zile înainte de nunta regală, ce a avut loc pe 1 iulie și 2 iulie, revista L’Express a postat pe site-ul său un articol cu titlul „Albert-Charlene: pericol în căsnicie”, care le aducea cititorilor la cunoștință o serie de zvonuri care circulau de mai multe zile pe seama cuplului princiar. Era vorba despre o presupusă tentativă a miresei Charlene de a fugi din principat și despre o presupusă paternitate ascunsă a suveranului monegasc.
Palatul monegasc, cei doi soți și, recent, guvernul monegasc au dezmințit ferm aceste zvonuri.
Christophe Barbier, directorul de redacție al publicației L’Express, nu și-a schimbat absolut deloc declarațiile de atunci, afirmând în continuare că Charlene Wittstock a vrut „să plece” înainte de nuntă. El a declarat, așa cum a făcut-o și pe 29 iunie, că redacția pe care o conduce „a primit această informație din trei surse diferite, iar toate trei sunt fiabile”.
„Nu am regizat detaliile ce țin de viața privată, care ar putea să justifice ceea ce s-a petrecut, deoarece acest lucru nu ne privește, însă faptul că Charlene a ales, la un moment dat, să plece, să părăsească Monaco, este un fapt politic”, a declarat Barbier pentru postul de radio Europe 1.
Albert de Monaco și Charlene s-au căsătorit pe 2 iulie, în cadrul unei ceremonii religioase la care au asistat aproximativ 800 de personalități, de la membri ai marilor familii regale europene, la creatori de modă și alți artiști.
Albert al II-lea, prințul suveran în vârstă de 53 de ani, a cunoscut-o în anul 2000 pe campioana sud-africană la înot Charlene Wittstock, cu ocazia unui concurs de natație organizat la Monaco. Prințul, denumit în presa franceză „eternul celibatar”, și-a anunțat logodna în iulie 2010.
Charlene Wittstock, născută în urmă cu 33 de ani în Rhodesia (astăzi în Zimbabwe), era protestantă, dar s-a convertit la catolicism înainte de căsătoria religioasă.
Albert al II-lea, el însuși pasionat de sport, a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, începând cu cea organizată la Calgary în 1998 și terminând cu cea organizată la Salt Lake City în 2002, în calitate de membru al echipei naționale de bob. Albert al II-lea este membru al Comitetului Internațional Olimpic, din 1985, și președintele Comitetului Olimpic Monegasc.
Prințul Albert are doi copii, din relații pasagere, însă, potrivit regulilor de succesiune ale principatului catolic de pe Riviera Franceză, doar copiii născuți în cadrul căsătoriei pot moșteni tronul.
Înainte de această nuntă, cea mai recentă căsătorie regală a avut loc în 1956, când tatăl lui Albert, Rainier, a luat-o de soție pe actrița americană câștigătoare a unui premiu Oscar Grace Kelly.