Albastrul de Voroneț, albastrul de Europa

Între aceste două simboluri ne petrecem viața, în ultimii ani.
La Voroneț, cândva localitate rurală, noul vine peste ridul istoriei medievale. Turismul începe să dețină ponderea în economia acestei zone, iar acest cartier humorean se dezvoltă intr-un ritm accentuat, superior multor regiuni ale României.
Rănile viiturii, din anul trecut, sunt aproape șterse. În zona heliportului există un real drum de centură care descongestionează traficul auto dinspre/inspre mănăstire. Se solicita noi autorizații de construcție, populația crește, semn bun pentru locul în care, acum câțiva ani, “nu se întâmpla nimic”.
Cartierul Cetății va avea o față nouă. Gazul a intrat în case, în ciuda “prăduitorilor” de lemne care ne mai tâlhăresc pădurea.
Zvonurile despre câini comunitari otrăviți de primărie nu s-au confirmat, cu toate că, deseori, cățeii contradicțiilor eterne mai latră pe la colturi, dar trebuie să recunoaștem că au pedigree.
Centrul orașului este în transformare. Pavelele au cosmetizat trotuarele găurite. S-a făcut o parcare și lucrăm la încă două. Desigur, cu plata, ca într-o lume reală. Desenez în minte, iar arhitecții pe planșetă, fântâna din fața Hotelului Best Western Bucovina, ca un semn de reper, pe harta turismului național, unde ne aflăm, și a celui internațional, acolo unde o să ajungem, în curând.
Groapa de gunoi va fi lichidată. Și peste ea o să treacă senila neiertătoare a uitării. În schimbul ei, o alta zonă specială de depozitare, construită în normele ecologice europene.
Containere igienice de depozitare. Echipe de salubrizare a orașului. Mai multe autocare cu turiști străini. “Do you speak english?”.
O ecoșcoală și o ecogrădiniță sunt o mina de aur in educația copiilor noștri. La Gura Humorului exista astfel de instituții. În educația ecologică, nu viitorul ne îngrijorează, ci prezentul. Adică noi, oamenii maturi și mândri ai acestor locuri, europenii din totdeauna.
În anul ce a trecut, într-o primă fază, am montat o sută de coșuri de gunoi. Au dispărut nouă. În a doua fază, am mai montat șaizeci și am completat pe cele care lipseau. Au mai dispărut șapte.
În a treia fază am adus încă cincizeci și am completat lipsurile. Am încheiat anul doar cu trei coșuri lipsă. E bine, începem să înțelegem ce se întâmplă cu noi!
Pe Alecsandri și Sf Mihail se merge cu mașina ca la Camel Trophy. Cu ocazia lucrărilor din centru, un amic m-a întrebat: ”…măi Marius, de ce dracu’ ne spargi și singura stradă bună din oraș?!” Daca eram Moromete, aș fi răspuns ca el: “de-aia, mă…”. Am zâmbit și l-am rugat să vină peste patru zile, în același loc. E drept, Dumnezeu m-a ajutat! La câteva ore după ce s-a turnat covorul asfaltic a început ploaia. Era a patra zi!
Așa cum spunea Nichita Stănescu despre soldat, nici primarul nu are viață personală. Chiar dacă, pânâ la urma urmei, și el este un om, cu emoții și trăiri, cu sentimente și obligații familiale, cu reușite și eșecuri.
Mi-am asumat o răspundere enormă, pe care o conștientizez.
Într-un final, “albastrul de Voroneț” să fie “albastrul de Europa”.
Aceasta este problema majoră a săptămânii…, a săptămânilor care au trecut… și a celor care vor urma.