Albania și Croația au primit, joi, invitația de a adera la NATO, invitația pentru Macedonia fiind amânată, a anunțat, joi, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a anunțat, joi, că NATO a decis să nu invite Macedonia să se alăture Alianței, din cauza diferendului legat de nume, în cazul căruia nu s-a înregistrat un succes, admițând că se spera să existe trei invitații la acest summit.
Secretarul general al NATO a dat citirii unui text al NATO cu privire la decizia de neinvitare a Macedoniei, în care se precizează că Alianța „recunoaște activitatea susținută și angajamentul demonstrate de fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei față de valorile europene și operațiunile Alianței”.
„Le felicităm pentru eforturile făcute”, se arată în textul declarației referitoare la Macedonia, adăugându-se că „Alianța a observat cu regret că nu s-a înregistrat un rezultat de succes în privința numelui”.
Astfel, s-a căzut de acord ca invitația pentru Macedonia să fie făcută cât se poate de repede, de îndată ce o soluție acceptabilă în privința numelui va fi găsită, iar „atunci, discuțiile vot fi reluate cu neîntârziere și vor fi închise cât se poate de repede”.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a recunoscut că se spera ca la summit-ul de la București să existe trei invitații.
„Nu vă ascund că speram să avem trei invitații, dar există această chestiune a numelui. Aceasta este situația, și pot să îmi imaginez foarte ușor ce dazamăgire uriașă este pentru compatrioții dumneavoastră dar cred că veți vedea că există și o parte de încurajare în acest text”, a declarat Scheffer.
Întrebat ce state s-au opus intrării Macedoniei în NATO, Scheffer a spus: „După cum știți, nu comentez niciodată pozițiile individuale ale Aliaților și nu voi face o excepție astăzi”.
Legat de un termen limită pentru invitarea Macedoniei, secretarul general al NATO a precizat că nu există un termen limită. „Încurajăm soluționarea cât mai rapidă a acestei probleme, dar nu există un termen limită”, a spus Scheffer.
Referindu-se la așteptările NATO cu privire la Macedonia, secretarul general al NATO a precizat că aceasta este „o chestiune ce privește ce se va întâmpla după invitația oficială”.
Președintele SUA George W. Bush a declarat, joi, că regretă că Macedonia nu a fost invitată să adere la NATO, la summit-ul de la București și că problema legată de numele acestei țări trebuie rezolvată rapid, pentru ca acest stat să se poată alătura Alianței.
Jurnaliștii macedoneni care se aflau la conferința de presă susținută joi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, au ieșit din sală în momentul în care oficialul Alianței a anunțat că Macedonia nu a primit invitația de aderare.