Alarmă falsă

Lucram la Chișinău pe vremea când a început să se agite chestiunea secesiunii Transnistriei. Părea o glumă. Când „Moldova suverană” a publicat noua hartă a Republicii Moldova ciuntite, așa cum o propunea Tiraspolul, am început să pricepem că nu-i tocmai glumă, iar evenimentele ulterioare, culminând cu sângerosul și inutilul război de la Nistru, au demonstrat că scenariile concepute și instrumentate la Moscova se cuvin totdeauna luate în serios și tratate cu maximă atenție: orice, de la ilogic la absurd, devine posibil. Numai că tot ceea ce se întâmplă acum, odată cu Decretul „președintelui” Șevciuk privind „aderarea Transnistriei la Rusia” (cum eronat titrează presa română), consider că este perceput cu exagerată alarmă. De la bun început trebuie observat că respectivul Decret vorbește, în scop electoral-propagandistic, despre o „ulterioară” aderare la Federația Rusă. Deocamdată se decide doar alinierea legislației transnistrene la cea a Rusiei. Sigur că nu-i puțin, dar nici nu înseamnă că Tiraspolul anunță intrarea în Federația Rusă. Nici Moscova, după cele petrecute în Crimeea și-n toată Ucraina, nu-și poate permite riscul să procedeze la încă o rectificare de frontiere: ar duce la un nou scandal internațional, la menținerea și la sporirea sancțiunilor. Nu trebuie uitat că este în vigoare formatul de negocieri 5+2, în care sunt părți Rusia, Ucraina, Republica Moldova și OSC, iar observatori, SUA și UE.
Anunțul Tiraspolului are, însă, alte două ținte imediate: alegerile prezidențiale din Transnistria și cele de la Chișinău, amândouă „bătând în poartă”. Ceea ce nu se știe la noi este că președintele Șevciuk nu mai are de mult susținerea „Parlamentului” nistrean, iar situația în zonă este grav deteriorată, mai ales după ce Moscova a tăiat brutal subvențiile. Apoi, câtă vreme face parte, fie și doar teoretic, din Republica Moldova, Tiraspolul beneficiază din plin de efectele prezenței în Zona de Liber Schimb. Ieșirea din Moldova presupune și ieșirea din Acord, cu grave consecințe pentru o economie și așa în mare suferință.
Fostul ministru al Justiției din Transnistria, acum președinte al Partidului „Obnovienie” și contracandidat al lui Șevciuk la prezidențiale, Antiufeeva (nimeni alta decât soția celui ce a fost ministrul Securității de la Tiraspol) îl acuză pe Șevciuk de „trădare de patrie” (patria fiind Rusia) și de delapidarea unor fonduri din bugetul de stat. „Decretul” reprezintă încercarea președintelui încolțit de a recăpăta bunăvoința Moscovei și de agita apele în regiune, după declarațiile neechivoce al viceprim-ministrului rus Rogozin („dacă Moldova va face un pas în direcția României, Transnistria se va desprinde singură…”).
Ghiontul Tiraspolului dă apă la moară adversarilor opoziției de la Chișinău, extrem de împărțită și incapabilă să unifice forțele de dreapta, atâtea câte sunt. Câtă vreme stânga, și așa puternică, va propune un unic candidat (emul al lui Voronin), susținut de 90% din canalele mediatice (mai toate aservite oligarhului Plahotniuc), opoziția, împărțită între proeuropeni, „stataliști” și unioniști, rămâne în continuare dezbinată și incapabilă să propună un unic prezidențiabil. Transnistria este oricum percepută ca teritoriu subordonat Moscovei, iar apartenența la spațiul rus a avut și are susținere deplină, inclusiv, surprinzător, în rândul „intelighenției” creditate cu vederi antiimperiale.
Doamna Elena Bonner, fosta soție a disidentului Zaharov, a solicitat vehement „recunoașterea Republicii Transnistrene”, iar fiul lui Șolohov, ataman al cazacilor de pe Don, s-a înregimentat în sotniile venite să apere Tiraspolul în războiul de la Nistru! Argumentul său bate mai departe: ”Transnistria strămoșească și Basarabia lui Pușkin” (așa s-ar putea vorbi și despre Dobrogea lui Ovidiu!). Rusia și-a încuibat armate la Tiraspol în pofida unanimei dezaprobări internaționale și n-are de gând să cedeze vreodată astfel de poziție strategică. Transnistria, 12% din teritoriul Moldovei, realizează 1/3 din produsul global al Republicii Moldova și fiecare locuitor de aici produce, și-n industrie, și-n agricultură, de 2,1 ori mai mult decât oricare cetățean al Basarabiei! N-a fost „pământ românesc”? Bucovina de Nord, sudul Moldovei, Herța au fost. Ei, și? Argumentul funcționează doar într-un singur sens, când e să ni se conteste drepturile? Probabil că nu se va putea altfel și, în ipoteza (tot mai îndepărtată) a unirii, Transnistria va trebui, cu durere, cedată. Numai că n-are nici o relevanță Decretul-sperietoare al lui Șevciuk.