Alanis Morissette, Moby și Iggy Pop apar pe un album digital lansat în scopuri caritabile



Alanis Morissette, Moby, Nancy Sinatra și Iggy Pop se numără printre artiștii care au realizat un album digital, lansat în scopuri caritabile de fundația înființată de cineastul David Lynch, informează express.co.uk.
Încasările obținute din comercializarea albumului, intitulat „The Download For Good: Music That Changes The World”, vor fi donate în beneficiul David Lynch Foundation.
Acest proiect muzical, ce poate fi descărcat de pe iTunes, va ajuta fundația înființată de cineastul american să finanțeze cursurile de meditație transcendentală și de reducere a stresului de care vor beneficia o serie de tineri și de veterani de război americani care suferă de sindrom posttraumatic.
Printre cele 33 de piese de pe album se află și compoziții aparținând Arrested Development, Ben Folds, Dave Stewart, Donovan, Maroon 5 și Tom Waits.