Pagină importantă

Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava

Charles Duke, al 10-lea astronaut care a ajuns pe Lună
Charles Duke, al 10-lea astronaut care a ajuns pe Lună

Grupul oamenilor care au pășit pe Lună, singurul satelit natural al Pământului, este unul extrem de restrâns. Doar 12 persoane au reușit acest lucru în toată istoria omenirii, însă cel mai celebru va rămâne Neil Armstrong. Acesta a făcut parte în iulie 1969 din prima misiune care a reușit aselenizarea, Apollo 11, și va rămâne în istorie pentru vorbele sale: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.
Ulterior, au fost alte 6 misiuni spre Lună, dar numai 5 și-au atins ținta. Apollo 13 a reprezentat singura excepție, dar pe marginea problemelor pe care le-au întâmpinat astronauții acestei misiuni s-au scris cărți, plus celebrul film cu același nume: Apollo 13.
Practic, de-a lungul timpului, spre Lună au plecat 18 persoane, dar numai 12 au călcat efectiv acolo. Printre acestea se numără Charles Duke, un american în vârstă acum de 82 de ani. El a făcut parte din misiunea Apollo 16 și este al 10-lea om care a aselenizat. Charles Duke este singura persoană din acest grup select care a vizitat Suceava. Se întâmpla pe 18 și 19 iunie 1994, însă, din păcate, despre acest eveniment deosebit de important au rămas destul de puține mărturii.
A lăsat o fotografie cu autograf pentru Observatorul din Suceava
La vremea respectivă, Charles Duke a avut mai multe activități în Suceava. Printre altele a participat la o întâlnire la Casa de Cultură cu oamenii curioși să afle detalii despre misiunea la care a participat. Și din ceea ce spune Dimitrie Olenici, fost muzeograf coordonator al Observatorului Astronomic Suceava, persoanele prezente au fost extrem de interesate despre zbor și despre tot ce a presupus misiunea Apollo 16.
„Țin minte că a fost o sală plină și întrebările au curs aproape din toate direcțiile. A răspuns cu amabilitate la toate întrebările, indiferent de natura lor. A fost o experiență unică și de neuitat. Eu l-am întrebat care a fost cel mai important moment al misiunii și mi-a spus că a fost momentul în care gravitația era zero și se afla între Pământ și Lună și le vedea pe ambele într-o lumină deosebită”, a povestit Dimitrie Olenici, fost muzeograf coordonator al Observatorului Astronomic Suceava.
Întâlnirea de la Casa de Cultură a fost completată cu alta la Observator, unde s-ar fi realizat și un film despre care nimeni nu mai știe nimic. Din păcate.
Singurele mărturii ale venirii lui Charles Duke la Suceava sunt două plachete despre reușita misiunii Apollo 11, prima care a ajuns pe Lună, dar și o fotografie a sa pe satelitul natural al Pământului cu o dedicație. Aceasta sună în felul următor: “Pentru Planetariul din Suceava un salut de la Apollo 16. Să vă binecuvânteze Dumnezeu”.
“Este mult mai importantă venirea lui Isus pe Pământ decât faptul că omul a călcat pe Lună”
Trebuie spus că Charles Duke a ajuns la Suceava într-o misiune religioasă, după ce a devenit membru al unui cult din SUA. În această calitate a participat și la două întâlniri pe stadionul Areni, fără a uita și despre activitatea sa spațială.
Familist convins, astronautul american a lăsat pe Lună și o fotografie cu familia sa, o mărturie pentru generațiile viitoare care vor ajunge în acest loc.
Convingerile sale religioase l-au marcat profund și în vizita la Suceava. În acea vară din 1994, Charles Duke a scris pentru Observatorul Astronomic din Suceava: “Este mult mai importantă venirea lui Isus pe Pământ decât faptul că omul a călcat pe Lună”.
Din păcate, un eveniment de această anvergură a rămas aproape în anonimat. Până la urmă, Charles Duke este unul din puținii oameni care a ajuns pe Lună și, în plus, a călcat și pe meleagurile sucevene. Este o pagină de istorie care ar trebui dezvoltată și apreciată mai mult.

Mesajul lui Charles Duke
Mesajul lui Charles Duke
Mesajul lui Charles Duke
Mesajul lui Charles Duke
Fotografia lăsată pe Lună de Charles Duke cu membrii propriei familii
Fotografia lăsată pe Lună de Charles Duke cu membrii propriei familii
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Al zecelea om care a ajuns pe Lună a vizitat Suceava
Charles Duke, al 10-lea astronaut care a ajuns pe Lună
Charles Duke, al 10-lea astronaut care a ajuns pe Lună

Recomandări

Premierul Bolojan a vizitat alături de Gheorghe Șoldan și Traian Andronachi șantierul solidarității de la Broșteni

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap