Al patrulea film din franciza „Amurg/ Twilight” va fi lansat pe 18 noiembrie 2011



Cel de-al patrulea film din seria „Amurg/ Twilight”, intitulat „The Twilight Saga: Breaking Dawn”, va fi lansat pe marile ecrane pe 18 noiembrie 2011, au anunțat reprezentanții companiei producătoare Summit Entertainment, citați de bbc.co.uk.
Compania nu a luat deocamdată o decizie finală privind împărțirea acestui al patrulea și, totodată, ultim roman din această serie, intitulat „Breaking Down”, în două lungmetraje și nu a menționat dacă acestea vor fi realizate în 3D.
Filmul va fi regizat de Bill Condon, regizorul musicalului „Dreamgirls”. Melissa Rosenberg, scenarista primelor trei filme din serie, va adapta pentru marele ecran și acest roman al scriitoarei Stephenie Meyer, iar actorii Kristen Stewart, Robert Pattinson și Taylor Lautner își vor relua rolurile care i-au consacrat.
Cel de-al treilea film din această franciză, „Saga Amurg: Eclipsa”, va avea premiera mondială la Los Angeles, pe 24 iunie. Filmul va ajunge pe marile ecrane din România începând din 2 iulie.
Primele două lungmetraje din această franciză de succes – „Amurg”, de Catherine Hardwicke, și „Saga Amurg: Lună Nouă”, în regia lui Chris Weitz – au obținut împreună încasări de 1,08 miliarde de dolari. Al patrulea film din franciza „Amurg/ Twilight”, intitulat „The Twilight Saga: Breaking Dawn”, va fi regizat de Bill Condon. Franciza „Twilight” are la bază volumele scrise de Stephenie Meyer – „Amurg” și continuările „Lună Nouă”, „Eclipsa” și „Zori de Zi” -, vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial, potrivit editurii britanice Little, Brown Book Group.