Legendarul actor Al Pacino, deținător al unui premiu Oscar, a mărturisit într-un interviu recent că pasiunea lui este regia și nu actoria, informează contactmusic.com.
„Odată ce am început să practic meseria asta, m-am îndrăgostit de ideea de a face film”, a mărturisit actorul într-un interviu. „Mereu mă simt ca un diletant când regizez, pentru că nu sunt unul dintre cei mai mari regizori din lume”, a adăugat acesta.
Pacino, în vârstă de 71 de ani, a primit, săptămâna aceasta, premiul Jaeger LeCoultre Glory la Festivalul de Film de la Veneția și a vorbit cu presa, înainte de prezentarea în premieră a celui mai nou film al său, „Wilde Salome”, o reinterpretare a controversatei opere a lui Oscar Wilde „Salome”.
De altfel, Pacino s-a declarat un fan de o viață al lui Oscar Wilde. „Oscar Wilde a fost un mare scriitor, un geniu, dacă vreți, care a murit prea devreme. Știm din scrierile sale că era un om cu o gândire foarte liberală și un vizionar când vine vorba de evoluția societății”, a spus Al Pacino.
Laureat al unui premiu Oscar, în 1993, pentru rolul din filmul „Parfum de femeie”, și nominalizat la alte șapte premii ale Academiei de film americane, Al Pacino a apărut în ultimii ani și în „Crime justificate” (2008), alături de Robert de Niro, și în „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13” (2007). În prezent, Al Pacino lucrează la filmul „Gotti: Three Generations”, unde joacă alături de John Travolta.