Chiriașul problemă

Al doilea incendiu, la aceeași adresă, în mai puțin de două săptămâni



1. Locatarii blocului E37 cer evacuarea vecinului lor Romeo Păpăruș
1. Locatarii blocului E37 cer evacuarea vecinului lor Romeo Păpăruș

Singurul chiriaș din blocul de garsoniere E 37, de pe strada Lazăr Vicol, cartierul George Enescu, Romeo Păpăruș, a reușit să-și pună vecinii pe jar, după ce în garsoniera sa a izbucnit încă un incendiu, după cel de acum aproximativ o săptămână și jumătate.
Locatarii blocului cu pricina s-au plâns redacției noastre din cauza acestui chiriaș, asistat al Primăriei Suceava, care le face numai probleme.
Pe lângă faptul că are datorii foarte mari la asociație, povestesc vecinii, Romeo Păpăruș umblă toată ziua beat, iar în garsoniera de câțiva metri pătrați în care locuiește e o mizerie cruntă, gândacii și mirosurile greu de suportat determinându-i pe vecinii chiriașului să ceară autorităților evacuarea lui.
Acum aproximativ o săptămână și jumătate, vecinii s-au revoltat, când în garsoniera respectivului a izbucnit un incendiu.
Deși era acasă, bărbatul era în avansată stare de ebrietate și nu și-a dat seama că ard mai multe cârpe în jurul său și că incendiul se extinde. Noroc de vecinii care au observat la timp și au reușit să stingă focul înainte de a căpăta proporții.
„Sunt atâtea butelii în bloc, să stăm mereu cu grijă că bețivul ne aruncă în aer?”, erau revoltați vecinii lui Romeo Păpăruș.
Vineri seară, în jurul orei 20.00, un alt incendiu a cuprins garsoniera asistatului primăriei.
De data aceasta, la fața locului, au ajuns pompierii, care au intrat în locuința lui Romeo Păpăruș și au găsit arzând materiale textile și mobilier.
Focul a fost stins în aproximativ un sfert de oră și, din cercetările pompierilor, incendiul a pornit de la o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.
„Au ars obiecte de mobilier și aproximativ 20 de kilograme de materiale textile (covoare, pături ș.a.) și s-au degradat planșeul și pereții locuinței”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.


2. Garsoniera chiriașului problemă, înainte de cel de-al doilea incendiu
2. Garsoniera chiriașului problemă, înainte de cel de-al doilea incendiu
1. Locatarii blocului E37 cer evacuarea vecinului lor Romeo Păpăruș
1. Locatarii blocului E37 cer evacuarea vecinului lor Romeo Păpăruș