Al doilea dosar care privește ”fabrica de permis de la Suceava” a fost strămutat.
Apelul din acest dosar nu se va mai judeca la Curtea de Apel Suceava, ci la Curtea de Apel Cluj-Napoca, asta după ce solicitarea unor avocați implicați în acest proces a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prima soluție s-a dat la Tribunalul Botoșani, iar cei mai mulți dintre inculpați au primit pedepse cu executare.
Principalul vizat, comisarul-șef Radu Obreja, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, a fost găsit vinovat pentru trei infracțiuni, respectiv ”constituire de grup infracțional organizat”, ”luare de mită” și ”trafic de influență”, iar pedeapsa rezultantă este de 10 ani de închisoare.
Un alt angajat al acestui serviciu, Gheorghe-Ionel Perijoc, a fost condamnat și el la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Paul Alexandru Butnariu, inginer de sistem la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, a fost și el condamnat la 3 ani de închisoare în regim de detenție.
Daiana Iuliana Rusu, personal contractual în cadrul aceleiași instituții, a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
George Lucian Daneliuc, la data faptelor șef al Biroului Prinderi în Flagrant din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, trimis în judecată pentru constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, a primit 2 ani și 4 luni în regim de detenție.
În acest dosar a mai fost condamnat și Radu Popovici, omul care îi spăla banii lui Radu Obreja. Acesta a primit o condamnare de 4 ani și 4 luni de închisoare.
În dosar au mai fost condamnate alte 28 de persoane, printre care instructori auto, intermediari, dar și oameni care au dat șpăgi pentru a obține permisul de conducere.
Monitorul de Suceava vă prezintă lista completă cu persoanele judecate la Tribunalul Botoșani și soluțiile dictate, cu mențiunea că acestea nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel Suceava:
– Florin Bolohan, 4 ani și 8 luni cu executare;
– Ciprian Ion Onofrei, 2 ani cu suspendare sub supraveghere;
– Costică Boicu, 3 ani cu suspendare sub supraveghere;
– Ionică Mirăuță, 3 ani cu suspendare sub supraveghere;
– Silviu-Lucian Pandelea, 3 ani și 6 luni cu executare;
– Petru Pandelea, 3 ani și 6 luni cu executare;
– Daniel-Cătălin Blahovici, 4 ani cu executare;
– Gheorghe Haidamac, 4 ani cu executare;
– Tiberiu Covali, 3 ani și 6 luni cu executare;
– Dumitru Marcel Avasilcă, 4 ani cu executare;
– Bogdan Bercea, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Costel Florin Spoială, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Sidor Jucan, 4 ani cu executare;
– Gavril Grigorean, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Florin Pușcașu, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Vasile Florin Blaga, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Vasile Ionel Popescu, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Toader Viorel Ciobîcă, 3 ani și 6 luni cu executare;
– Ion Bodnar, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Cornel Nuțu, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Ion Amaftioaie, 2 ani și 4 luni cu executare;
– Gheorghe Apetrei, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Petru Mandici, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Mircea Viorel Bodnar, 3 ani și 4 luni cu executare;
– Mihai Pușcaș, 2 ani și 4 luni cu executare;
– Ioan Stratu, 2 ani cu suspendare sub supraveghere;
– Cristinel Georgel Hreniuc, 2 ani și 4 luni cu executare;
– Cristian-Ioan Cazac, 3 ani și 4 luni cu executare.
- Fraudarea examenului prin metodele ”Șopteala” și ”Vesta de blugi”
Dosarul șpăgilor de la ”fabrica de permise” din Suceava care s-a judecat la Tribunalul Botoșani a vizat fraudarea examenului, prin metodele ”Șopteala” și ”Vesta de blugi”.
Metodele ”Șopteala” și ”Vesta de blugi” au fost folosite cu succes ani în șir pentru fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere organizate de Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava. Cele două metode au fost prezentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție cu ocazia trimiterii în judecată a unui nou dosar care privește fabrica de permise de la Suceava. Astfel, metoda „Șopteala” consta în comunicarea directă, pe un ton scăzut și în mod conspirat, a răspunsurilor corecte către candidat, de către fostul șef al acestui serviciu, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja.
”Metoda «Vesta de blugi», constând în utilizarea de echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio-video (candidatul era echipat cu o cască și o vestă specială, care avea disimulate sisteme de comunicare audio-video la distanță, iar răspunsurile corecte aferente chestionarului erau comunicate de către unul dintre inculpați plasat în afara sălii de examen), activitatea desfășurându-se cu acordul și sub atenta coordonare a inculpaților Obreja Radu Ionuț și Perijoc Gheorghe Ionel. În funcție de gradul de pregătire al candidatului sau de suma de bani disponibilă pe care candidatul era dispus să o remită cu titlu de mită, ajutorul se concretiza în comunicarea tuturor răspunsurilor aferente chestionarului electronic de către Obreja Radu Ionuț sau în comunicarea parțială a răspunsurilor. Suma de bani percepută de către grupare ar fi fost de 100 de euro pentru fiecare întrebare, sumă din care liderul grupării primea cea mai mare parte, restul fiind împărățit între alți membri ai grupării implicați în fraudarea examenului. Existau anumite categorii de candidați (cei care proveneau din alte județe decât Suceava ori persoane cu educație precară) în cazul cărora sumele de bani percepute și primite cu titlu de mită erau sensibil mai mari”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
- Primul dosar în care Obreja a fost condamnat se reia de la zero
Primul dosar în care comisarul-șef Radu Obreja a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 4 ani și 4 luni de închisoare se va relua de la zero.
Și asta după ce Curtea de Apel Iași, acolo unde a ajuns dosarul, a desființat complet sentința Tribunalului Suceava și a casat cauza, trimițând-o spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Instanța din Iași a constatat că dreptul la apărare al lui Radu Obreja nu a fost respectat în totalitate, iar motivarea judecătorului de la Tribunalul Suceava a fost în multe cazuri un ”copy paste” din rechizitoriul procurorilor.
În acest dosar mai fuseseră condamnați Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, la 6 ani și 4 luni, respectiv Radu Popovici, omul de casă al lui Obreja, care a primit 5 ani și 8 luni de închisoare.






