Ne apropiem cu pași repezi de marea sărbătoare a creștinătății din întreaga lume, la momentul în care cerul se unește cu pământul și Dumnezeu readuce omul pe drumul de la care s-a rătăcit în urmă cu mult timp, devenind El Însuși om și luându-ne de mână pentru a ne arăta calea ce o avem de urmat. Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos sau Sărbătoarea Crăciunului apropie creștinii poate mai mult decât oricare alt moment din istoria dialogului lui Dumnezeu cu lumea și în orice caz mult mai mult și mai concret decât toate celelalte încercări omenești, poate chiar artificiale, făcându-i pe toți să descopere, în propriul drum către Hristos, un punct comun de legitimare, deci de apropiere.
Dincolo de implicațiile lui duhovnicești incontestabile, Crăciunul a fost tradus și în limbajul secular al societății contemporane, un limbaj lipsit de încărcătura sau mai bine zis de simțul pentru lucruri sfinte. În acest vast peisaj, fiecare scenă emite pretenția Crăciunului, încercând să legitimeze prin concurență dreptul asupra momentului sărbătoresc, pe care îl interpretează reducându-l propriilor interese, care nu sunt neapărat condamnabile. Tot acest tablou de iarnă, toată această creație în genul unei variațiuni pe o temă dată (recte Crăciunul) provoacă aproape instantaneu întrebarea: Al cui este, de fapt, Crăciunul?
Este Crăciunul al magazinelor care își expun îmbietoare produsele în vitrinele decorate corespunzător și care exercită de cele mai multe ori și nu numai pentru copii o forță de atracție irezistibilă? Este Crăciunul al celor care aleargă, cei mai mulți în ultima clipă, să cumpere cadouri pentru cei dragi, simțindu-și încurajată mai ales în această vreme aptitudinea de dăruitori? Este Crăciunul al filantropiei solicitate la maximum în această perioadă? Da, dar nu numai.
Este Crăciunul al familiilor care se adună de sărbători în jurul mesei, bucurându-se de revederi care nu au mai avut loc de mult timp, poate de la ultimul Crăciun sau de la ultimul Paște? Este Crăciunul al bărbaților care se adună din gospodărie în gospodărie în dimineți geroase, pregătind, ca într-un ritual, un moment care cel puțin la noi a constituit o temă de aprinse dezbateri? Este Crăciunul al gospodinelor, mame care se întrec pe sine pentru a oferi celor dragi o bucățică de iubire în bucatele renumite și care își șterg discret o lacrimă de bucurie pentru a vedea copiii adunați din nou acasă, ca altădată, sub ochii ei grijulii? Este Crăciunul un timp al primirii și expedierii felicitărilor? Da, dar nu numai.
Este Crăciunul al copiilor care își lipesc obrajii rumeni de ferestrele caselor pe care le-au colindat, în așteptarea colacilor, a nucilor și poate mai nou a portocalelor (care miros mereu a Crăciun…)? Este Crăciunul al febrei pregătirilor din Ajun sau este el al spectacolelor diferite de divertisment care nu au nimic în comun cu adevăratul sens al sărbătorii? Este Crăciunul al bradului împodobit de întreaga familie și al copiilor care ard de nerăbdare să fixeze steaua din vârful pomului, pe fundalul celebrelor colinde autohtone sau din repertoriul internațional? Este Crăciunul al darurilor deschise sub brad de mâini nerăbdătoare sau al poveștilor cu Moșul care vine pe horn? Da, dar nu numai.
Este Crăciunul al celor care merg la biserică în ziua sărbătorii și primesc Împărtășania după o perioadă de pregătire și autoanaliză, după un timp în care fiecare și-a recunoscut neputința, plecându-și smerit genunchii sub epitrahilul preotului la Spovedanie? Este Crăciunul o perioadă în care se cuvine să fim mai buni, mai atenți, mai răbdători? Da, dar nu numai.
Mai mult decât toate aceste lucruri, fără însă a le exclude, Crăciunul este al Celui care vine de Crăciun, al Pruncului Iisus Hristos care se naște iar și iar în iesle, al Betleemului de acolo, dar care poate veni și în fiecare din noi, al Mântuitorului care ne întinde mâna într-o îmbrățișare tainică. Crăciunul este pentru noi, întrucât mai întâi a fost pentru El. Ne bucurăm acum de luminile sărbătorilor pentru că mai întâi El a fost în iesle. Să-I redăm Crăciunul ca să ne putem bucura de Crăciun.
(Diacon Cosmin Daniel PRICOP – Ziarul Lumina)
