Vicecampioana la baschet masculin CSU Ploiești a anunțat, ieri, al cincilea transfer, înregimentându-l pe componentul naționalei Bosniei, Drasko Albijanici.
Albijanici are 24 de ani, 2.11 metri și joacă pe postul de pivot, conducerea ploieșteană dezvăluind că și l-a dorit încă din iarnă, dar nu a putut obține dezlegarea jucătorului ce a evoluat sezonul trecut la Sloboda Dita și Borac Nektar.
Drasko Albijanici face parte din lotul lărgit al naționalei Bosniei și a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu formația ploieșteană.
Pivotul bosniac este al cincilea transfer anunțat de vicecampioană în ultimele zile, după Andrei Căpușan, Matei Nună, Rade Dzambici și Aleksandar Vlahovici.