Opinie

Ajutorul venit prin rugăciunea către Maica Domnului

Foto: Danita Delimont
Foto: Danita Delimont

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potrivește-de cele mai multe ori – cu visele noastre, suferim cumplit și apar chiar gânduri de deznădejde…
Citind câteva mărturii ale unor tineri care suferă pentru că nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor și altora.
În adolescență vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărțit de ea. Suferea sărăcuța, căci îl iubise și se gândise tot timpul că „el e alesul”.
A început să se roage și citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune așa: „necazul meu îl știi, dezleagă-l precum voiești”. Chiar daca ea mai plângea și se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului și își punea nădejdea în ajutorul ei. Așa s-a ușurat suferința ei și treptat și-a revenit. Nu s-au împăcat. A cunoscut în schimb alt băiat, care o respecta și cu care s-a și căsătorit.
Au acum o căsnicie fericită, sănătoasă, merg împreună la biserică, mai au și greutăți, tristeți dar și bucurii…
După câțiva ani de la căsătorie, l-a întâlnit o dată, pe stradă, pe băiatul acela cu care vorbise ea în adolescență. Era cu soția lui. Nu a observat-o, în schimb ea s-a uitat cu atenție la ei și a văzut că el era beat și soția lui avea pe față câteva vânătăi!…
Să ne încredem mereu în purtarea de grija a lui Dumnezeu! Să nu cerem ce dorim noi, ci să se facă voia Domnului. Pentru asta avem nevoie de curaj. Dumnezeu ne vrea curajoși.
Acatistul Maicii Domnului și Paraclisul Maicii Domnului sunt printre cele mai puternice rugăciuni pentru vreme de întristare.

Recomandări

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni