Ajutorul șefului de post din comuna Ulma, agentul de poliție care acum câteva luni a împușcat un agent din cadrul Poliției de Frontieră, pe motiv că acesta din urmă a vrut să fugă de la locul unui accident rutier pe care l-a provocat, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.
Varianta inițială, apărută în toată mass-media și confirmată inclusiv de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a fost aceea că polițistul a acționat corect atunci când a făcut uz de armă, pentru că polițistul de frontieră a încercat să se sustragă de la cercetări și nu s-a supus somațiilor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au stabilit, însă, o altă variantă a ceea ce s-a întâmplat în seara zilei de 18 aprilie a.c., iar zilele trecute au înaintat dosarul instanței de judecată.
Polițistul a tras cinci focuri de armă
Pe 18 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, agentul principal Adrian Vasile Florean (30 de ani), a fost anunțat telefonic, de către o localnică, despre faptul că pe DJ 209G, în localitate, un autoturism de teren Mitsubishi Pajero s-a răsturnat într-o râpă.
Mașina de teren, înmatriculată în Anglia, cu volan pe partea dreaptă, se rostogolise de trei ori în râpa de aproximativ zece metri și căzuse pe roți. Ca prin minune, șoferul, identificat ulterior în persoana polițistului de frontieră Vasile Marocico (46 de ani), din Izvoarele Sucevei, nu a fost rănit.
Polițistul din Ulma venit la fața locului l-a găsit pe Marocico în apropierea mașinii.
„Agentul de poliție i-a solicitat conducătorului auto să-i prezinte documentele personale și ale autoturismului, acesta refuzând și devenind totodată recalcitrant. Agentul de poliție a încercat să-l imobilizeze, iar după efectuarea somației legale, a tras patru focuri în plan vertical și apoi încă un foc spre membrele inferioare, lovindu-l în treimea inferioară a gambei drepte”, scria negru pe alb într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Polițistul de frontieră a fost internat la spital, suferind leziuni pentru care a avut nevoie de aproximativ două săptămâni de îngrijiri medicale.
Cei doi oameni ai legii s-au întâlnit la crâșmă. Polițistul de frontieră i-a făcut cinste cu una mică agentului de poliție
Potrivit actului de sesizare a instanței de judecată, în acea după-amiază, în jurul orei 16:00, agentul Florean s-a dus la un bar din apropierea postului de poliție, unde a stat aproximativ o oră. Potrivit mai multor martori audiați de anchetatori, agentul de poliție „a consumat o cantitate relativ mare de băuturi alcoolice”.
Culmea, polițistul a primit de băut chiar de la polițistul de frontieră pe care avea să-l împuște câteva ore mai târziu.
Cei doi se știau de mai multă vreme, mai ales că Vasile Marocico era agent în cadrul Sectorului de Poliție Brodina.
În local se aflau la acea oră, susțin procurorii, și alți polițiști de frontieră, cărora Marocico le-a făcut cinste, oferindu-i 50 de mililitri de coniac și agentului de poliție Florean.
Din scenariul conturat de procurori reiese că atât Florean, cât și Marocico erau sub influența băuturilor alcoolice în acea seară. Ulterior, polițistul de frontieră a plecat cu mașina de la local și a provocat accidentul respectiv.
Ce le-a spus agentul de poliție procurorilor
Audiat la Parchet, agentul principal Adrian Vasile Florean a declarat că după ce-a ajuns la locul accidentului și-a dat seama cu greu cine era la volanul mașinii implicate, iar ulterior, când l-a întrebat pe Vasile Marocico dacă el a condus, acesta a negat și a încercat să plece de la fața locului. Florean a declarat că a încercat să-l încătușeze pe polițistul de frontieră, însă Marocico a devenit violent.
„S-a opus inițial verbal, apoi l-a bruscat, l-a tras de uniformă, l-a apucat de corp și l-a ridicat în aer, l-a lovit cu palma peste cap, iar ulterior a încercat să-l lovească cu pumnii”, reiese din declarația dată de Florean în fața procurorilor.
Varianta procurorilor
Procurorii susțin că declarațiile agentului de poliție nu se confirmă, întrucât, din declarațiile luate de la martori, Florean știa a cui este mașina implicată în accident înaintea producerii acestuia.
De asemenea, persoane care au ajuns în acea seară la locul accidentului au declarat că polițistul de frontieră nu a avut un comportament violent.
„Victima nu a ridicat tonul, nu a proferat insulte, injurii ori amenințări la adresa lucrătorului de poliție și nici nu s-a dedat la vreun act sau gest violent la adresa acestuia”, este concluzia anchetatorilor desprinsă în urma anchetei.