„Speranța” și „Colț Alb”

„Ajutor la teme”, proiect la final



Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”

Proiectul „Ajutor la teme”, inițiat de Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”, în colaborare cu Centrul de Plasament (CP) „Speranța” și Centrul de Plasament de Tip Familial (CPF) „Colț Alb”, s-a încheiat de Ziua Copilului, cu un spectacol și o masă festivă pentru toți participanții.
În proiect au fost implicați 49 de profesori voluntari de la șapte unități școlare din Suceava, trei școli generale, patru licee, trei profesori din cadrul Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” și doi membri din cadrul Organizației English Speaking Union Romania.
„La fel ca în fiecare an, de Ziua Copilului am organizat diverse acțiuni, împreună cu copiii din cele două instituții, «Speranța» și «Colț Alb», doar că anul acesta copiii participanți la proiectul «Ajutor la teme» au fost premiați. Grupul țintă al acestui proiect a fost format din 56 de copii din CP «Speranța» și CPF «Colț Alb», care au beneficiat de 55 de ore de meditații pe săptămână la discipline diferite”, ne-a explicat șefa complexului ce cuprinde cele două centre de copii, Lucia Ștefan.
Program artistic și masă festivă pentru copii
Fiecare copil a primit câte o diplomă de participare, iar cei care s-au remarcat prin obținerea de rezultate școlare foarte bune au fost premiați. Pentru ca această zi să rămână o amintire plăcută în sufletele și inimile copiilor, organizatorii au pregătit un mic program artistic, susținut de un grup de „albinuțe” și de grupul vocal „Vincero”.
Din program nu au lipsit poeziile, cântecele, dansul – realizat de două tinere care se pregătesc la Clubul „Fly Dance” Suceava.
Elevilor li s-a pregătit și o masă festivă, urmată de diverse jocuri distractive în aer liber, specifice universului copilăriei.
„Nu doresc să închei fără să mulțumesc invitaților, reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Copilului Suceava, ai Primăriei Suceava, ai Bibliotecii Bucovinei, pentru că au ales să fie alături de noi, organizatorii proiectului «Ajutor la teme» și mai cu seamă cadrelor didactice care au venit în sprijinul acestor copii, oferindu-le din cunoștințele dumnealor profesionale, și ce e mai important, chiar, la un moment dat, s-au legat relații de prietenie între profesor și copil și invers”, a mai completat Lucia Ștefan.


Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”
Final de proiect „Ajutor la teme”