– În iulie, august și septembrie, Primăria Suceava a acordat 29 de prestații financiare, în valoare totală de 11.200 RON, copiilor din familii nevoiașe
În lunile iulie, august și septembrie, 29 de copii aflați în dificultate, din municipiul Suceava, au beneficiat de ajutor financiar din partea Primăriei, constând în sume cuprinse între 200 și 400 RON. Astfel, au fost acordate 27 de prestații financiare în valoare de 400 RON și două în valoare de 200 RON, ajutorul financiar acordat totalizând 11.200 RON.
Conform legislației în vigoare, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, primarii au obligația de a acorda prestații financiare excepționale, Consiliul Local Suceava stabilind nivelul maxim al acestui ajutor financiar la 400 RON. Aceste măsuri au drept scop promovarea și respectarea drepturilor copiilor din unitățile administrativ-teritoriale, asigurarea prevenirii separării copilului de părinții săi, protecția specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de îngrijirea părinților.
Cei 29 de copii suceveni au fost selectați în urma unor anchete sociale efectuate de Serviciul de Autoritate Tutelară, din cadrul Direcției de Asistență Socială din Primăria Suceava. Prestațiile financiare se acordă copiilor cu performanțe școlare și sportive care provin din familii defavorizate, la solicitarea familiilor acestora, pentru procurarea de manuale, rechizite sau echipamente școlare; copiilor cu probleme medicale care provin din familii defavorizate; copiilor aflați în dificultate din cauza lipsei reprezentanților legali, care până la luarea unei măsuri de ocrotire se află în întreținerea unei familii substitutive sau a familiei extinse; copiilor proveniți din familiile monoparentale al căror reprezentant legal prezintă afecțiuni grave de sănătate; copiilor proveniți din familii defavorizate a căror situație materială precară poate determina abandonul școlar sau separarea copilului de familia sa (prin instituționaloizare); copiilor pentru care s-a luat măsura de reintegrare în familie prin Comisia pentru Protecția Copilului.





