Primarii sunt obligați de lege să acorde tinerilor aflați la prima căsătorie un ajutor financiar de 200 de euro, începând cu 1 ianuarie 2007, potrivit Legii 396/2006.
Legea 396 din 30 octombrie 2006 instituie sprijinul financiar la constituirea familiei în care fiecare dintre soți se află la prima căsătorie și au domiciliul sau reședința în România, indiferent de cetățenia soților.
Potrivit legii privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, cei 200 de euro se acordă pe bază de cerere, însoțită de declarațiile pe propria răspundere ale soților că fiecare dintre ei se află la prima căsătorie.
Declarația falsă se pedepsește conform legii penale.
Cererea pentru acordarea sprijinului financiar se depune la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al municipiului, sectorului municipiului București, orașului sau comunei unde s-a încheiat căsătoria ori unde își are domiciliul sau reședința unul dintre soți.
Solicitarea tinerilor căsătoriți se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei sau de la data înscrierii sau transcrierii în registrele de stare civilă a actelor de căsătorie.
Legea 396 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 și se aplică pentru familiile constituite începând cu această dată.
Fondurile pentru plata sprijinului financiar acordat la constituirea familiei, precum și pentru cheltuielile cu transmiterea drepturilor se plătesc prin bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, din transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.




