Ajutor de înmormântare de 25.000 de lei, acordat de Primăria Suceava familiei implicate în cumplitul accident din Bacău



Mașina în care se afla familia Huluță
Mașina în care se afla familia Huluță

Municipalitatea suceveană va acorda un ajutor de înmormântare de 25.000 de lei familiei care și-a pierdut trei membri, soția și doi copii, în cumplitul accident petrecut duminică dimineață în județul Bacău.
Decizia va fi luată în ședința de Consiliu Local de marți, 27 iulie, convocat de îndată, în baza unui proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu.
“Având în vedere situația de necesitate cauzată de accidentul care a avut loc, nevoile speciale constatate sunt de natură financiară, deoarece familia Huluță nu poate suporta costurile suplimentare legate de înmormântarea celor trei membri ai familiei, precum și costurile legate de starea de sănătate a domnului Huluță Florin lezată grav prin producerea accidentului și a fiului Huluță Matei – Alexandru, internați la Spitalul Județean Bacău. Cazul este și va rămâne în atenția noastră, a întregii comunități, considerând oportun să sprijinim financiar familia Huluță și propun acordarea unui ajutor de urgență, în cuantum de 25.000 lei, pentru suportarea unor cheltuieli care să acopere costurile suplimentare legate de înmormântarea celor trei membri ai familiei, Huluță Ionela, Huluță Darius – Mihai și Huluță Miruna – Georgiana”, se spune în expunerea de motive a primarului Ion Lungu.
Mașina marca Mercedes cu număr de Anglia în care se aflau membrii familiei Huluță a fost lovită violent de un microbuz în care se aflau 15 persoane care a intrat pe contrasens. În urma impactului au murit șapte persoane, din care patru din microbuz. Dintre membrii familiei Huluță au murit soția de 34 de ani și doi dintre cei trei copii, Darius – Mihai de 7 ani și Miruna – Georgiana de 3 luni.
Soțul, Florin, care se afla la volan, a suferit leziuni grave și se află în stare critică în spitalul din Bacău, iar al treilea copil în vârstă de 4 ani, Matei Alexandru, a suferit răni ușoare și se află sedat tot la spitalul din Bacău.
Conform mamei lui Florin Huluță, acesta locuia cu familia în Anglia, unde lucra, iar soția sa era casnică și se ocupa de creșterea și educarea celor trei copii.



Recomandări

Deputata Larisa Blanari susține acordarea de vouchere de 10.000 de lei la nașterea unui copil și mai mult sprijin pentru familiile tinere

Deputata Larisa Blanari, președinta Organizației Județene Suceava a Femeilor Social-Democrate
Deputata Larisa Blanari, președinta Organizației Județene Suceava a Femeilor Social-Democrate

Mare cernită de oameni, la despărțirea de cei patru membri ai familiei Lăzărescu din Volovăț, uciși într-un cumplit accident rutier

Mare cernită de oameni, la despărțirea de cei patru membri ai familiei Lăzărescu din Volovăț, uciși într-un cumplit accident rutier
Mare cernită de oameni, la despărțirea de cei patru membri ai familiei Lăzărescu din Volovăț, uciși într-un cumplit accident rutier