„Ajută necredinței mele!”

În duminica a patra din Postul Sfintelor Paști se citește pericopa Sfintei Evanghelii cu vindecarea unui tânăr adus la Iisus de tatăl său. Tânărul era stăpânit de „un duh mut”, care îl chinuia cumplit.
Această boală grea îl apuca din timp în timp, făcându-l să cadă jos, să se frământe în zvârcoliri chinuitoare, scrâșnindu-și dinții, făcând spume la gură, înțepenind. Aceste manifestări ale bolii, venite pe neașteptate, în afară de suferința grea dar trecătoare a spasmelor, amenințau viața copilului, prin aceea că putea să cadă în apă sau în foc, prăpădindu-se astfel un suflet nevinovat.
Apostolii au încercat să-l tămăduiască, dar n-au putut.
Nefericitul tată vine la Mântuitorul Iisus descriind suferințele fiului său și zicând: „De poți ceva, ajută-ne, fie-ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele” (Marcu 9, 22-24).
Domnul Iisus, mișcat de această suferință a fiului, de credința tare și smerită a tatălui său, poruncește: „Duh mut și surd, Eu îți poruncesc, ieși afară din copil și să nu mai intri în el. Și răcnind, și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat și el s-a sculat în picioare” (Marcu 9, 25-27).
La întrebarea ucenicilor, de ce n-au putut ei să izgonească duhul cel rău din copil, Iisus le răspunde: „Acest soi de demoni cu nimic nu poate fi scos afară decât numai cu rugăciune și post” (Marcu 9, 29).
Sf. Evanghelist Matei redă mai pe larg acest răspuns al lui Iisus: „Ci Iisus le răspunse: pentru necredința voastră; că de veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu ies decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 20-21).
Ce învățăm noi, creștinii, care am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu în această a patra duminică a sfântului și marelui Post și care ne pregătim să întâmpinăm cu bună cuviință creștinească Patimile, Moartea și Învierea Domnului Iisus Hristos? Relatarea Sf. Evanghelist Matei, care întregește pe aceea a Sf. Evanghelist Marcu ne arată că o credință puternică, împreună cu cele două arme ale pocăinței, rugăciunea și postul, ajută pe creștin să poată nimici puterea demonilor. Credința este acea putere lăuntrică, ce încălzește sufletul, îi dă puteri, și-l face să năzuiască spre desăvârșire.
Credința l-a vindecat Credința a făcut lucruri mari și minunate încă de la începutul lumii și a făcut pe oameni plăcuți lui Dumnezeu, încă în Legea veche, înainte de venirea Mântuitorului, că toți câți au fost drepți, din credință au lucrat și prin credință au făcut fapte mari și plăcute lui Dumnezeu.
Credința a mântuit pe Noe de apele potopului. Pentru credință a fost mutat de pe pământ Enoch, ca să nu vadă moarte…, prin credință s-au făcut mari și plăcuți lui Dumnezeu Avraam, Isac, Iacob și Moise etc.
Vedem dar, câte a făcut credința, încă în Legea veche, vedem cum prin credință se poate face omul plăcut lui Dumnezeu, că credința, ca și iubirea, toate le poate, ceea ce și Hristos mărturisește în Sfânta Evanghelie de astăzi, când zice: „Toate se pot credinciosului”.
Tot așa și în Legea Noului Testament, credința a fost cea dintâi care s-a cerut de la toți câți vor să se mântuiască; Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să se mântuiască cei ce vor crede în El; a trimis și Hristos pe Apostoli, ca să învețe pe popoare, și cei ce vor crede cele învățate și auzite, să se mântuiască.
Credință a cerut Domnul Iisus Hristos de la cei doi orbi, care au venit la El ca să-i vindece, și după ce și-au arătat credința, i-a vindecat pe ei, zicând: „după credința voastră, fie vouă” (Mat. 9, 27-30).
Pentru credință a înviat Iisus Hristos pe fiica lui Iair, că zice lui: „Nu te teme, crede numai” (Luca 8, 48).
Credința a mântuit de lepră pe cei zece leproși, că zice celui ce s-a întors să mulțumească: „Credința ta te-a mântuit” (Luca 17, 19).
(Textul este preluat din volumul Predici al preotului Ion Cârciuleanu)