Ajunul Anului Nou sau Noaptea dinaintea Sfântului Vasile

Ajunul Anului Nou sau Noaptea dinaintea Sfântului Vasile pentru creștinism reprezintă o sărbătoare în care se prăznuiește începutul unui alt an calendaristic. Prima sărbătoare din an este în strânsă legătură cu unul din cei mai importanți sfinți din calendarul creștin, respectiv Sfântul Vasile cel Mare.
Ajunul Anului Nou surprinde prin multitudinea de datini și obiceiuri. Orice om din comunitate urmărește să lase în urmă toate relele din anul vechi și să îl întâmpine pe cel nou cu multă bucurie și speranță de mai bine.
Obișnuința de a saluta cu entuziasm sosirea noului an și susținerea acestui eveniment cu multe petreceri și ospețe amintesc de practicele păgâne, deoarece românii în Ajun și în noaptea dinspre Anul Nou trimiteau daruri și atenții superiorilor, petreceau prin focuri, cântece și glume, apoi în prima zi primeau vizite, aveau loc parade, se bucurau de urările făcute la început de an.
Indicii despre Noul An
Tot felul de credințe s-au perpetuat de-a lungul timpului și oamenii din mediul sătesc au reușit chiar de la începutul noului an să consulte calendarul de ceapă. Fiecare foaie presărată cu sare anunță dacă precipitațiile fiecărei luni vor fi bogate, iar apoi ei își vor îndruma fiii când să înceapă aratul și semănatul. Abundența roadelor pământului este cunoscută după ce tăciunii trași pe vatră vor vorbi de la sine despre fiecare holdă în funcție de cantitatea cenușii din ziua aceasta importantă. Natura și forțele acesteia, dacă vor fi observate în această seară vor da indicii despre noul an. Dacă spre noul an nu va bate vântul se face pâine. Dacă va fi lună plină în noaptea Sfântului Vasile atunci anul va fi sănătos, când nu e lună plină va fi sec și neroditor. Dacă în această noapte cerul este senin anul întreg va fi secetos, iar dacă e înnorat va fi ploios.
Noaptea spre sărbătoarea acestui mare sfânt este destul de importantă pentru fetele care sunt preocupate de viitor și de ursită, pot apela la plante miraculoase, precum busuioc, cânepă, măghiran sau la bătrânele cu experiență care știau să descânte betele cu care tinerele își legau mijlocul și pe care le aruncau în drum, ca să vadă dacă acestea se vor mărita în propriul sat sau undeva departe. Această zi oscilează între desprindere, detașarea de piedicile ivite în calea împlinirii dorințelor din anul trecut și a îmbunării și influențării pozitive a cursului viitor al vieții.
Urături
În lăcașurile de cult preoții citesc la miezul nopții Moliftele Sfântului Vasile pentru alungarea demonilor și a duhurilor necurate. Este văzut în popor ca un tânăr puternic pus pe chefuri, care mai este și „Împăratul iubitor”. El este cel care l-a rugat pe Dumnezeu să-i de-a o zi și de bucurie, că a primit prima zi din noul an a luat un clopoțel și a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-l ureze.
Anul Nou este considerat ca un frate mai mic al lui Crăciun, dar cu toate acestea aceeași tineri colindători ai lui Crăciun se transformă în vestitori și ai Anului Nou abia născut. Acum în fruntea cetei de flăcăi se află urătorul, rostitor al unor discursuri ample și versificate cu trimitere șugubețe, dar și cu înțelesuri sau incantații magice. Este bine știut că Anul Nou atât la români, cât și la alte popoare e serbat din antichitate la începutul primăverii când natura renaște și reîncep muncile agricole. Din aceste motive în producțiile populare legate de această zi se regăsesc multe din riturile agrare.
Urăturile fac trimiteri spre motive și formule tradiționale agreare cunoscute sub numele de Plugușor și care indirect oferă o binecuvântare rodului pământului, dar și acea rugăciune pentru ocrotirea semănăturilor din câmp. Plugușorul vorbește despre ocupația principală a poporului nostru, aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul grâului, seceratul și măcinatul lui. Acesta este rostit împreună cu pocnetul de harapnic sau de bici în sunet de talancă sau clopoței sau în zgomotul scos de buhai. Multe din urăturile de Anul Nou se raportează la riturile fertilității practicate în antichitate.
Personaje, măști, alai
Tot legate de sărbătoarea trecerii în noul an vor fi jocurile cu măști de animale sau cu personaje travestite care păstrează reminiscențele actelor cu caracter de ritual al popoarelor din vechime și constituie fundament al teatrului popular de mai târziu. Jocurile cu măști cuprind turca, cerbul, cerbulețul, cămila, capra. Apar măști de animale precum urs, lup, vulpe sau măști de păsări precum cocor, cocoș, păun. Personajele travestite sunt moșul, baba, mireasa, ciobanul, dracul, țiganul, turcul, popa, doctorul, marinarul, ofițerul. De cele mai multe ori măștile caracterizează unele trăsături ale personajelor, precum minciuna, lăcomia, invidia, prostia sau prefăcătoria. Unele personaje mascate prezintă scene comice tradiționale cu aluzie la întâmplări petrecute în anumite împrejurări.
Alaiul caprei este primit în case deoarece aduce bucurie și noroc, dar mai ales fertilitate. Urșii împrăștiați prin casele oamenilor aduce de asemenea noroc și prin prezența lor alungă toate relele, farmecele și făcăturile. Căiuții echilibrează parcă multitudinea măștilor cu aspecte uneori hilare și aduc ordinea și stabilitatea prin jocul ordonat și riguros susținut prin ținuta lor impozantă. O altă datină păstrată este sorcova și este în primul rând o grijă a copiilor care cu o crenguță cu flori din hârtie înspre ziua Anului Nou umblă pe la casele gospodarilor urându-le ani buni și fericiți. Acestora li se alătură și flăcăii care trec prin case și pe ulițe semănând cu boambe de grâu, secară și orz.
(Referent etnograf, profesor Margareta MIHALACHE)