Chiar dacă fotbalul județean se află în perioada vacanței de iarnă, conducerea AJF Suceava le oferă șansa echipelor de Liga a IV-a și a V-a să se mențină în formă prin participarea la cea de-a doua ediție a Campionatului județean de futsal. Întrecerea se va desfășura într-un sistem cu șase turnee regionale și cu un turneu final, care va avea loc în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, la începutul lunii martie. „Pentru promovarea futsalului în zona noastră, intenționăm să organizăm la sfârșit și un meci demonstrativ, în care echipa câștigătoare a turneului organizat de AJF va da piept cu gruparea Bukovina Vicovu de Jos, singura reprezentantă a județului Suceava în competițiile naționale desfășurate sub egida FRF”, a declarat președintele Ciprian Anton.
Tot în această perioadă, conducerea Asociației Județene de Fotbal se gândește la implementarea unor măsuri noi, care să conducă la dispariția violenței pe terenurile de fotbal. „Lucrăm la un nou regulament disciplinar, pentru că dorim să stopăm indisciplina și violența cu orice preț. Au existat la finalul anului trecut o serie de incidente nedorite cărora le-au căzut victime arbitrii și ne propunem ca asemenea manifestări să nu se mai repete. Chiar dacă ne ghidăm deja după cel mai strict regulament disciplinar din țară, ne gândim să înăsprim și mai mult pedepsele. O soluție ar fi să introducem și la Liga a V-a obligativitatea înregistrării video a partidelor din campionat. La Liga a IV-a această regulă funcționează deja începând de astă-vară și este încununată de succes. Cert este că dorim să îndepărtăm ușor, ușor echipele care creează constant astfel de probleme. Oricum, toate aceste lucruri vor fi dezbătute în cadrul Adunării Generale Ordinare care va avea loc la începutul lunii martie”, a precizat Ciprian Anton.
Acesta a menționat și alte proiecte în care Asociația Județeană de Fotbal se va implica în anul 2016. „Vom încerca să obținem pentru al doilea an consecutiv organizarea turneului final al proiectului «Fotbal și feminitate». Sunt niște resurse puse la bătaie de UEFA și FRF și vrem să folosim acești bani pentru dezvoltarea fotbalului feminin din județul nostru. O altă țintă este punerea în practică a ideilor legate de crearea unui Centru de Excelență fotbalistică la Suceava, iar pentru acest lucru dorim să aducem la fața locului conducerea Federației Române de Fotbal, ca oamenii de acolo să se poată convinge de bunele noastre intenții. Nu în ultimul rând, ne vom depune candidatura pentru organizarea finalei Cupei României la fotbal feminin”, a declarat Ciprian Anton.