Fotbal

AJF Suceava a stabilit datele sezonului de primăvară

Conducerea AJF Suceava a stabilit datele calendarului de primăvară

Întrunit la începutul acestei săptămâni, Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Suceava a stabilit datele de start ale sezonului oficial de primăvară. Astfel, campionatul Ligii a IV-a se va relua pe data de 8 martie și se va încheia pe de 31 mai. Competiția se va derula până la final fără etape intermediare și fără jocuri programate de Paște, în weekendul 18-19 aprilie.
Mai trebuie precizat că echipa care se va încununa campioană județeană va reprezenta județul Suceava la barajul de promovare în eșalonul al treilea, care va avea loc în sistem tur-retur, pe 13 și 20 iunie. Campioana județului Suceava urmează se confrunte cu una dintre laureatele județelor Bacău, Botoșani, Neamț, Iași sau Vaslui, împerecherea echipelor din regiunea nord-est urmând să se facă în luna februarie, prin tragere la sorți.
Liga a V-a reîncepe pe 29 martie, cu a doua etapă a returului în ambele serii. Semifinalele fazei județene a Cupei României, competiție în care formațiile Juniorul Suceava, Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Recolta Fântânele și LPS Suceava se regăsesc pe tabloul de concurs, se vor desfășura în zilele de 15 și 22 aprilie, în sistem tur-retur.
Referitor la campionatele județene de juniori, acestea se vor relua după următorul calendar: 14 martie (Under 13), 21 martie (Under 11) și 4 aprilie (Juniori B1).
Comitetul Executiv al AJF Suceava, alcătuit din Ciprian Anton (președinte), Iulian Darabă (vicepreședinte), Aurel Constantin (vicepreședinte), Gheorghe Vicol (reprezentant Liga a IV-a), Mihăiță Szekely (reprezentant Liga a V-a), Mihai Eremia (reprezentant copii și juniori) și Andrei Pișta (președinte al Comisiei Județene de Arbitri), a stabilit ca perioada de transferuri să se încheie cu 48 de ore înainte de reluarea fiecărui campionat.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Expoziție de pictură și acuarelă satirică semnată de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la Muzeul de Istorie Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj