AJF Suceava a stabilit componența și sistemele de desfășurare a ligilor a IV-a și a V-a



AJF Suceava a anunţat ultimele noutăți din fotbalul județean
AJF Suceava a anunţat ultimele noutăți din fotbalul județean

Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal s-a desfășurat duminică, în aula Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Cu acest prilej, s-a luat act de afilierile formațiilor Polul Nord Falcău Brodina, Real SC Gura Humorului, Campionii Marginea și CSȘ Rădăuți. Lista dezafilierilor cuprinde cluburile Juniorul Salcea, Viitorul Vadu Moldovei, ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc, Larix Dornișoara, Voința Hănțești și Star Kids Gura Humorului.

De asemenea, s-a stabilit ca ediția de campionat 2025-2026 a Ligii a IV-a să înceapă pe data de 31 august cu 13 formații pe tabloul întrecerii, numele noi fiind promovatele Academica Gălănești și Bucovina Dărmănești, CS Vicovu de Sus, Viitorul Fălticeni și Șoimii II Gura Humorului, care va activa la Ițcani, pe structura celor de la Juniorul Suceava.

În ce privește Liga a V-a, sezonul viitor, care va debuta pe 7 septembrie, se va desfășura într-o formulă inedită. S-a renunțat la ideea împărțirii celor 19 echipe în două serii pe criterii geografice, deoarece mai sunt doar trei formații care provin din zona de munte. S-a convenit să se desfășoare un singur tur între toate aceste grupării, rezultând astfel 18 etape. În continuare, primele patru clasate vor evolua în play-off-ul din care vor rezulta cele două promovate în Liga a IV-a, urmând ca restul echipelor să fie grupate tot în minicampionate de câte patru, în funcție de poziția ocupată în prima fază a întrecerii.



Recomandări

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu