Fotbal

AJF și LPS Suceava continuă selecțiile pentru turneul internațional „Patru Regiuni pentru Europa”

Sucevenii au câștigat o singură dată turneul 4 regiuni pentru Europa, în 2011, tot pe Areni
Sucevenii au câștigat o singură dată turneul 4 regiuni pentru Europa, în 2011, tot pe Areni

În perioada 4-9 august, municipiul și județul Suceava vor fi gazda ediției cu numărul 18 a turneului internațional de fotbal „Patru Regiuni pentru Europa”, o competiție rezervată juniorilor sub 16 ani, născuți în anul 2003. Ca-n fiecare an, în teren vor intra selecționatele celor patru regiuni înfrățite, județul Suceava, regiunea Cernăuți din Ucraina, Schwaben din Germania și Mayenne din Franța, meciurile urmând să aibă loc pe stadionul Areni din municipiul Suceava. Oficialii Asociației Județene de Fotbal Suceava, alături de cei de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, au început de ceva timp selecțiile pentru echipa ce va reprezenta județul nostru și urmează ca-n perioada următoare să definitiveze lotul și să înceapă pregătirea specifică pentru acest turneu.
„Anul trecut s-a schimbat sistemul de joc al meciurilor, tocmai pentru ca delegații să aibă mai mult timp pentru socializare și pentru excursiile organizate de gazde. Astfel, jocurile vor avea loc în două zile, cele patru echipe urmând să dispute câte o repriză de 35 de minute, în sistemul fiecare cu fiecare, în ambele zile de competiție. După ce vom termina selecția vom stabili un program de pregătire, astfel încât să fim într-o formă foarte bună la turneu. Avem o generație 2003 cu jucători talentați și suntem încrezători că la această ediție vom câștigat trofeul, pentru a doua oară de când este organizat turneul”, a explicat președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton.

Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul Educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED