Șase zboruri din zece ale companiei aeriene Air France vor fi anulate luni, din cauza unei greve a piloților care se opun condițiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului, a anunțat sâmbătă compania, citată de Mediafax.
„Air France prevede să asigure 40% din zborurile sale pentru ziua de 15 septembrie 2014 „, anunță compania într-un comunicat.
Sindicatul SNPL (majoritar) a făcut apel la o grevă pentru perioada 15-22 spetembrie, în timp ce alte două sindicate au solicitat desfășurarea unei astfel de acțiuni până la 18 septembrie.
Compania îi sfătuiește „din nou pe clienții săi care au rezervat un zbor între 15 și 22 septembrie să-și amâne călătoria sau să-și schimbe biletul fără alte costuri suplimentare”.
„Dacă acțiunea socială va continua și după 15 septembrie, programul zborurilor va fi adaptat în consecință. Eventualele repercusiuni vor fi comunicate clienților vizați cu o zi înainte de plecare”, a precizat compania.
O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloții Air France.
CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifrează de la „10 până la 15 milioane” de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sâmbătă că discuțiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluții în acest conflict.





