Meciul de pregătire dintre Juventus și FC Botoșani programat să se dispute ieri la Fălticeni a fost anulat din cauză că nu s-a găsit un teren practicabil care să găzduiască partida. „Dacă s-ar fi jucat, am fi riscat să transformăm gazonul de pe «Nada Florilor» într-o orezărie cu doar o săptămână înainte de startul sezonului. Întrucât cei de la Botoșani nu au fost de acord ca jocul să se dispute într-o altă locație, am decis de comun acord să anulăm partida”, a declarat directorul sportiv al fălticenenilor, Dan Dăscălescu. În altă ordine de idei, președintele juventinilor, Costică Tudosă a semnat ieri acordul de transfer pentru atacantul Andrei Aileni, care din retur va îmbrăca tricoul Cetății Suceava. Pe lângă Streinu, care va activa la Juventus sub formă de împrumut până la vară, fălticenenii s-au mai întărit în această iarnă cu Păcurari (Cetatea II Suceava-Arbore), Colban (Bucovina Rădăuți) și Luchian (Zimbrul Siret).