AIG ar putea fi următoarea victimă a crizei economice globale



American International Group (AIG), companie cu probleme mari de lichiditate, ar putea fi următorul gigant financiar prăbușit în urma crizei economice globale, după ce agențiile de rating au redus, cu două sau chiar trei trepte, evaluarea viabilității asigurătorului pentru obținerea de finanțare.
„Dacă AIG cade, va fi cea mai grea lovitură. AIG are un impact mai mare asupra prețului petrolului în acest moment decât Arabia Saudită”, a declarat Larry Grace, analist pe probleme de energie al Kim Eng Securities Hong Kong.
Moodys a redus marți ratingul de credit al AIG cu două trepte, de la „A2” la „Aa3”, S&P a revizuit în scădere cu trei trepte evaluarea asigurătorului, de la „AA-minus” la „A-minus”, în timp ce Fitch Ratings a retras două nivele, de la „AA-minus” la A.
Ratingurile AIG încă sugerează viabilitate pentru creditori și investitori, însă agențiile au avertizat că ar putea continua reevaluările negative.
Piețele de capital asiatice, închise luni în timpul unor sărbători locale, au scăzut marți, pe măsură ce investitorii au reacționat la sfârșitul de săptămână catastrofal de pe Wall Street, unde a patra mare bancă de investiții americană, Lehman Brothers, a solicitat protecție sub legea falimentului, iar Merrill Lynch va fi preluată surprinzător de Bank of America, pentru 50 miliarde de dolari.
Totodată, marile piețe europene au deschis ședința de tranzacționare de marți în scădere cu circa 3%.
61% scădere la bursă
Acțiunile AIG au scăzut cu aproape 61% luni la New York, după ce Rezerva Federală a angajat banca de investiții Morgan Stanley pentru revizuirea opțiunilor de recuperare a asigurătorului, potrivit unei surse apropiate discuțiilor.
Capitalizarea de piață a AIG a scăzut cu 92% față de începutul anului.
Revizuirea în scădere a ratingurilor AIG ar putea necesita noi garanții colaterale din partea companiei pentru finanțare, precum și anularea unor contracte de asigurări, declanșând o reacție în lanț care are șanse să prăbușească una dintre cele mai importante companii de asigurări din lume, până nu demult cea mai mare după capitalizarea de piață.
„Acest scenariu ar avea un impact mult mai puternic decât prăbușirea unei bănci precum Lehman, Bear Stearns, Wachovia sau WaMu (Washington Mutual – n.r.). AIG are o prezență globală mult mai extinsă. Acoperirea lor poate influența o bază largă de consumatori din întreaga lume”, a declarat Lorraine Tan, director de cercetare pentru piața asiatică la agenția de rating Standard & Poors (S&P).
S&P a redus ratingul WaMu la cel mai negativ nivel, anticipând pierderi pe sectorul ipotecar.
În încercarea de a soluționa problemele de pe Wall Street printr-o intervenție din partea sectorului privat, Fed a cerut băncilor JPMorgan Chase și Goldman Sachs să analizeze posibilitatea acordării unui împrumut de 70-75 miliarde de dolari pentru sprijinirea AIG, potrivit unei alte surse.
AIG a apelat duminică la autoritățile federale pentru obținerea unei finanțări pe termen scurt de 40 miliarde de dolari, după ce discuțiile cu eventuali investitori interesați de o preluare, printre care Berkshire Hathaway, deținută de Warren Buffett, au eșuat. Compania urma să retuneze fondurile în urma vânzării unor active.
Luni, statul New York a intermediat un ajutor de 20 de miliarde de dolari pentru AIG, fonduri obținute prin negocieri pe piața de capital.