Precum barza chioară, căreia Dumnezeu îi face cuib, echipa României are rezultate mai bune când nu joacă! Cele două egaluri de vineri, din grupa noastră, transformau un eventual punct la Paris în aur curat. Specialitatea casei în ceea ce-l privește pe Lucescu, dar care de data asta n-a mai fost servită. Am pierdut cum am pierdut, iar calificarea directă e compromisă (cred că la asta se referea Marica). Am mai putut constata cum, în legea casei proteviste, Mironică a făcut pasul de la comentator la lider de opinie, eliberând pe post niște frustrări colțoase sau glume ca la emisunea umoristico-fotbalistică pe care-o face alături de Banciu (pun pariu că acesta din urmă se va situa la polul opus!).
Se poate spune că selecționerului i-a ieșit pasiența cu Pantilimon în poartă, atent și ocrotit de noroc, dar scopul care se vehiculase, acela de a fi magnet pentru centrări, nu s-a realizat. Lipsit de detentă, portarul doar culege mingile înalte profitând în principal de anvergura sa. În schimb, e vulnerabil la mingile pe jos, cele plasate la colțuri, când trebuie să se împingă în picioare pentru a plonja. Linia de apărare a funcționat în general bine, cu un Chivu care ne arată cât de bun poate fi pe un post care i se potrivește, nu pe bandă, acolo unde e speculată lipsa sa de viteză. Aceasta a ieșit totuși în evidență la faza deschiderii scorului, când l-a talonat îndelung pe Remy dar nu a recuperat nici măcar jumătate de metru de-a lungul cursei.
Inspirația lui Lucescu jr. s-a terminat la puzzle-ul de la mijlocul terenului. Aveam nevoie de un Zicu proaspăt de prin minutul 70, ideal ar fi fost ca rocada cu Deac să se facă în sens invers. Și Blanc a păstrat niște oameni importanți pe bancă, dar când i-a aruncat în luptă s-a văzut! Florescu ne-a arătat ce limitați sau interesați sunt cei care l-au linșat prin presă. Pentru că nu face parte din nici o castă a ligii lui Mitică, nici stelist, nici dinamovist, nici altceva, a fost luat la țintă inclusiv de suporteri. Până acum i s-au pus în cârcă toate nerealizările unei întregi echipe. Și unii insistă și acum în orbirea lor, pur și simplu nevăzând ce joc inteligent a făcut Florescu la Paris! A dublat perfect în apărare, având câteva intervenții salvatoare în careu. OK, nu e un număr 10, dar ce vină are el pentru asta?! Poate revine Mutu și subiectul se închide de la sine. Deocamdată Florescu ocupă un loc de expunere pentru fotbaliștii unor frați impresari, deci va fi mereu luat la țintă de aceștia. Cel la care nu cred să mai vedem vreun progres este Cociș. Din primăvară, banda dreaptă va arăta altfel cu Torje, care mai și centrează, mai și șutează.
În atac, Niculae a fost anihilat complet de niște fundași care îl au săptămână de săptămână sub ochi. Frondeurul Marica are meritul pasei la bara lui Săpunaru, dar privirea sa rece, în momentul în care Lucescu jr. îi dădea îndicații de la o distanță „oficială”, a spus totul despre șansele sale de a-i fi luat locul monegascului la start. Stancu a alergat, s-a demarcat, dar a fost prea emotiv la întâlnirea cu șansa. La ocazia lui Florescu, Lloris a respins mingea la el, în unghi, dar s-a lăsat pe spate, reluând din cădere mult peste poartă. Apoi, păcat că a scăpat pe sub picior pasa aceluiași Florescu la 16 metri, când era în situație promițătoare de unu la unu cu adversarul direct.
În încheiere, despre faza primului gol. Da, a fost ofsaid, nicidecum unul uriaș cum declamau exaltații de la microfon. O greșeală, nu un furt. În rest, nici măcar o tentă filofranceză n-a avut arbitrajul. Dacă ne agățăm numai de această fază și marșăm în continuare pe ideea de victime predestinate ale arbitrilor, nu vom prinde nici locul de baraj.
