Dezolant și, pe undeva, paradoxal peisajul oricărei librării: pe de o parte, pustietate (câțiva clienți, dintre care prea puțini cumpără), de cealaltă, uimitoare bogăție și varietate de titluri. Ai zice că România este patria cărții: începând cu 1990, s-a înregistrat o dinamică a creșterii numărului de apariții de-a dreptul impresionantă, cifra sporind de 5 ori până în 2007: de la 3282 de titluri, la 17.458! Declinul a început să mijească odată cu primele semne ale crizei: 14.584 de titluri în 2008 și cădere spectaculoasă în primele nouă luni ale lui 2009: doar 4764.
Ansamblul cifrelor ar fi în stare să uimească, dacă n-am ști că România ocupă… ultimul loc în Europa la capitolul „bani investiți pentru achiziția de carte” (în schimb, stăm bine la consumul de bere: ne aflăm în primii zece…) Ceva nu-i în regulă cu funcționarea mecanismului cerere-ofertă, câtă vreme în țara noastră se publică același număr total de titluri ca-n Anglia la fiecare miliard de euro inclus în produsul intern brut și de patru ori mai multe decât se editează în Germania: la noi, 113 titluri pe miliard, la nemți, numai 38! Numai că afară-i vopsit gardul și înăuntru miorlăie o mâță leșinată: producția românească de carte, atât de făloasă și de fățoasă, este clădită pe temelii de nisip: tiraje de-a dreptul confidențiale, difuzare suferindă și claustrată zonal, ambele păgubos conjugate cu puterea firavă de cumpărare a cetățeanului de rând (475 de euro venitul mediu lunar în eterna și fascinanta Românie pe parcursul anului 2008, față de 2275 euro în Germania și 2208 în Anglia).
În toată lumea civilizată, destinul cărții îl certifică și-l determină tirajul, cu precizarea „tiraj vândut”. Pare astronomic, prin comparație cu realitățile de azi, numărul exemplarelor trimise în librării înainte de 1990: am tipărit, la „Junimea”, volume de poezie în zeci de mii de exemplare și proză în peste o sută de mii! N-aveam alocat destul „spațiu grafic” (citiți: hârtie) pentru a putea da curs tuturor solicitărilor – cu precizarea că, atunci, întreg tirajul comandat de librari era plătit cu anticipație. Cum stăm acum? Valoarea pieței de carte în România se situează sub 100 milioane de euro, fiind de zeci de ori mai mică decât în restul țărilor europene cu număr comparabil de locuitori. Tiraje relativ consistente (2-3000 ex.) își permit să tipărească doar cele câteva edituri bine instalate în peisajul cultural românesc, în frunte situându-se ieșenii de la „Polirom”.
Respectivele case de presă dispun de un sistem propriu de difuzare și dețin reale posibilități de susținere publicitară (dacă nu și publicistică!) a fiecărei aparții. În rest, a devenit obișnuită practicarea tirajelor de buzunar, cifra considerată onorabilă menținându-se în jurul a 2-300 ex. Tirajul mic permite reproducerea electronică, ceea ce a adus o incredibilă celeritate procesului tipografic în sine: duci CD-ul și poți avea exemplarul de semnal chiar și-ntr-o oră. Drept pentru care autorlâcul e în floare. A apărut specia ciudată de carte tipărită în 2-3 exemplare, spre a fi atașată dosarului de lucrări ale universitarului dornic de promovare. Și tot așa, dar din alte rațiuni și la alt nivel al scriiturii, se explică inundația cu titluri de-a dreptul penibile, rod al grafomaniei, orgoliului și dorinței de epatare.
Să nu credeți că năvala acestei puzderii de coperți ochioase și celofanate n-are efecte de luat în seamă: mai întâi, încețoșează peisajul editorial general și trimite către derizoriu ideea de carte alcătuită temeinic, cu trudă, inspirație și talent. Iar faptul că, în pofida anormalei bogății de titluri, încă nu s-a putut stabili (ne referim cu precădere la literatură) relația optimă titlu-tiraj și nici n-a apărut marea „bombă” editorială, editată și re-editată în sute de mii de exemplare, atestă că, barem din punct de vedere economic, se lucrează constant în pierdere. Viața (și piața) nu iartă: ventilată artificial și înghițind bani fără să producă pe măsură, piața cărții n-are altă perspectivă decât să se restrângă. În dauna improvizației și, sperăm, în favoarea valorii autentice.
