Aha, deci se poate!

Îmi cam pierdusem speranța de a mai vedea într-o zi Naționala de fotbal a României jucând chiar fotbal. Nu doar preliminariile în care, după ce eram ca și calificați, a trebuit să mai tremurăm mult și bine până chiar să ne vedem ajunși la Euro, ci tot ce a urmat, inclusiv panarama de cantonament, în timpul căruia am jucat jenant cu niște echipe neomologate, mă făceau să cred că nu ne mai dregem și că turneul final din Franța va avea drept cap de afiș România, pe partea de divertisment, desigur. Nici cu Lituania n-am rupt gazonul, așa că era logic să mă rog ca spaniolii să nu se forțeze prea tare și să ne lase în durerea noastră după primele două, trei goluri. Numai ca alaltăieri seară s-a produs nu doar un reviriment, ci realmente o minune. Am văzut o echipă a României cum nu ni s-a mai arătat de pe vremea când începuseră să o îngroape toți Pițurcii, secundați la fix de varianta-rebut a familiei Lucescu. Distanța între ce era până acum și ce ni s-a arătat duminică este pur și simplu cosmică. N-am fost convins, pe baza a ceea ce am văzut în campionat, că Stanciu este chiar jucătorul providențial care poate da o altă față jocului Naționalei. Acum, după meciul contra campioanei Europei, sunt ferm convins că da. Și este într-adevăr fantastic cum un singur jucător, dacă are ceea ce trebuie, îi trage pe toți ceilalți după el, cum le dă încredere, ba chiar tupeul fără de care degeaba știi „cu mingea”. Când îl vezi pe omulețul ăsta cum aleargă, driblează, centrează și șutează, nu poți să nu te întrebi de ce abia acum, la 23 de ani, a ieșit în față. Asta însă e altă discuție. Spre deosebire de înțelepții fotbalului nostru, eu nu mă tem de viitorul lui. Se vede pe el, după cum vorbește, după cum articulează cuvintele, că e alt aluat decât proștii ori șmecherii care n-au decât fițe în căpățânile altfel seci. Iar dacă am și o constatare „de rău”, aceea e că ăia vechii, în moț cu Sânmărtean și Torje, și-au cam terminat treaba. Cum cred că și Mari(ci)ca. De alaltăieri avem o echipă națională chiar de fotbal, iar grija noastră legată de Euro înseamnă acum doar ce adversari vom întâlni după ieșirea din grupe. Se îndoiește cineva?