Presa din țara noastră ne-a prezentat în felul ei unic o tragedie petrecută în zona Olteniei, regiune prin definiție frământată ca un aluat uriaș. Tragedia e totuși de-un cenușiu banal, pentru vremurile zbuciumate pe care țara noastră le traversează, dar a fost povestită cu mult și oarecum nepotrivit har pe posturile de televiziune, de parcă ar fi fost un banc de-ăla savuros, cu olteni imprevizibili.
Cică doi tineri în curs de maturizare, având vârsta de treij’ de ani de căciulă, s-au sfădit cu strășnicie, pe seama unei sume de câteva miuțe bune de euro, pe care unul dintre ei o datora celuilalt și nu se grăbea să i-o returneze.
Astfel încât, au luat-o gradat: pentru început, s-au certat ei steril ce s-au certat, până când unul, mai întreprinzător, a trecut la metode de convingere omologate: a apucat de coadă o bâtă zdravănă, care probabil că ședea cuminte pe-un raft al bibliotecii sale, a învârtit-o de câteva ori, făcând aerul să șuiere, și a prefăcut într-un zob de toată frumusețea scăfârlia unde sălășluia încăpățânarea deosebită a celuilalt. După care, a pus mâna gospodărește pe-un fierăstrău cumpărat de la „Praktiker”, a scuipat în pălmi și l-a porționat pe căpos, pentru a-l transforma în cotlete și a-l putea transfera cum se cuvine în pungi de plastic ascunse cine știe pe unde, pe sub niște poduri puțin umblate sau cam așa ceva. După toate astea, a ras două-trei țuici și a adormit tun, cu satisfacția muncii împlinite. De visat nu știu ce a visat, dar presupun că s-a visat pe sine cum alerga după o mândră cu basma roșie, într-un lan de grâu, mândră pe care până la urmă a și prins-o.
De ce spun eu că toată tărășenia a fost prezentată la tembelizor de parcă ar fi fost un banc englezesc cu olteni? Fiindcă, de fiecare dată când disecau „oribila crimă” (oribilă, de parcă ar exista și crime decente sau gingașe!), reporterii și spicherii țineau să ne facă precizarea că protagoniștii, criminalul și victima, erau buni prieteni. Da, foarte buni prieteni erau, prieteni la cataramă, ca frații se aveau, își împărțeau tot între ei, chiar și toporul. „Și să nu uităm că cei doi, criminalul și victima, erau foarte buni prieteni….”, subliniau oamenii televiziunilor.
Iar noi, deh, ce să mai zicem?! E foarte bine că cei doi erau prieteni, foarte buni prieteni, prieteni la cataramă și că se aveau ca frații. Gândiți-vă, dacă erau dușmani, cine știe ce nenorocire se putea întâmpla…
