Agricultorii pot depune din 2 martie cereri pentru subvențiile europene la hectar aferente lui 2009



Agricultorii pot depune cereri pentru obținerea subvențiilor la hectar din 2009 în perioada 2 martie-15 mai, fără penalizări, și în intervalul 15 mai- 9 iunie, dar cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, a anunțat luni Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură(APIA). „APIA va transmite fiecărui fermier care a mai depus cerere în anii precedenți o invitație privind data la care este programat pentru depunerea cererii de plată și este important ca această dată să fie respectată, atât pentru eficientizarea campaniei, cât și pentru evitarea de către fermieri a penalităților”, se arată într-un comunicat al agenției.
Schemele de sprijin de care pot beneficia producătorii care depun cereri din 2 martie sunt subvenția unică pe suprafață din fonduri UE și plata complementară, subvențiile pentru sfecla de zahăr, pentru „culturile energetice”, pentru roșiile livrate spre procesare, plățile compensatorii pentru zonele defavorizate și cele de agromediu.
Aceste scheme sunt finanțate din fonduri europene (FEGA și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) și de la bugetul de stat.
Pentru plata unică la hectar, România beneficiază de 618,1 milioane euro finanțări UE din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA) pentru 2009, reprezentând o plată de 71 de euro pe hectar.
Pentru a obține banii, fermierii trebuie să exploateze suprafețe de cel puțin un hectar, împărțite în parcele de minim 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare.
De asemenea, solicitantul trebuie să declare toate parcelele agricole și să respecte o serie de condiții de îngrijire a solului (Bunele Condiții Agricole și de Mediu) pe toată suprafața agricolă a fermei.
„Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafața respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul”, precizează APIA.
Fermierii pot modifica sau completa cererile depuse, dacă depun un anumit formular la centrele APIA.
„De exemplu, un fermier poate să completeze cererea inițială prin adăugarea unor parcele noi, însă trebuie să depună formularul până la data de 31 mai 2009. După această dată, pentru formularele depuse până în 9 iunie 2009, sunt aplicate penalizări de 1% pentru fiecare zi întârziere, însă doar pentru suprafețe modificate”, se mai spune în comunicat.
În campania de anul trecut circa 1,16 milioane de agricultori au depus cereri pentru plata la hectar, valoarea subvenției fiind de 60,75 euro pe hectar, plătibili în lei la un curs de 3,7413 lei/euro, la care s-au adăugat plățile complementare de 46,71 euro pe hectar.
Plățile pentru 2008 nu au fost deocamdată începute, Ministerul Agriculturii estimând că banii ar putea fi acordați de la jumătatea lunii martie.
Acest sistem de subvenționare a fost introdus în 2007, odată cu aderarea României la UE, prima campanie de depunere a cererilor având loc în perioada martie-iunie 2007.
Regulamentele europene prevăd că termenul limită până la care trebuie încheiate plățile către agricultori este 30 iunie al anului următor, respectiv 30 iunie 2009 pentru plățile aferente lui 2008.
După această dată, statul membru este penalizat cu un procent din sumele rămase de plătit, ceea ce înseamnă că o parte dintre subvențiile plătite după termenul limită nu mai sunt rambursate de UE. După 1 octombrie, plățile realizate sunt suportate integral de statul membru.