Agricultorii au primit subvenții chiar și în ultimele zile ale anului trecut și n-au mai avut timp să cheltuiască acești bani, care le-au intrat în contabilitate ca venit, astfel că unii dintre ei vor fi obligați să plătească impozit, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Agrostar, Niculae Ștefan.
„În prezent, plata totală pe suprafață a fost sau este pe punctul să fie achitată în procent de 40%. Altădată discutam de acești bani în lunile mai-iunie. Între Crăciun și Revelion s-au plătit către fermieri undeva la 550 milioane lei”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Niculae Ștefan spune că cea mai mare parte dintre cei 550 de milioane de lei vor impozitați cu 16%, întrucât nu au putut fi cheltuiți până la sfârșitul anului de către agricultori.
„La noi, dacă fermierul nu cheltuiește banii pînă la sfârșitul anului, aceștia se impozitează dacă firma are profit. În celelalte țări din Uniunea Europeană, subvențiile nu se impozitează. Noi am mai semnalat acest lucru la Ministerul Finanțelor, dar în contextul crizei economice nu vad de ce ar dori să rezolve problema. Ne gândim să facem o sesizare și la premier”, a afirmat Ștefan.
Astfel, Agrostar propune ca banii primiți în perioade în care nu se fac cheltuieli în agricultură să nu fie impozitați.
„Altă dată nu le mai dăm banii, ca să nu mai plătească impozit. Nu știam de chestia asta, că le facem necazuri dându-le bani. Nimeni dintre reprezentanții agricultorilor, la toate discuțiile avute, nu a spus că nu vrea banii în decembrie ci, din contră, s-a forțat nota. În plus, am intrat în perioada regulamentară a plăților. De ce s-o evităm? N-am cum s-o evit”, a spus Valeriu Tabără.
Ministrul Agriculturii a adăugat că unii fermieri au achitat credite la bănci, chiar și în ultima zi a anului.
„Am ținut trezoreriile deschise până în ultima zi, și directorii direcțiilor agricole, ca să putem plăti. Anul trecut s-au dat în luna iulie banii, dar nu s-au mai dus pe agricultură, că iulie și august sunt luni moarte. Or, dacă le dai în timp, marea majoritate a banilor se duc pe agricultură și rezultatul final se vede”, a mai spus Tabără.
APIA a început plata avansului în cadrul campaniei SAPS 2010 în data de 16 octombrie.
Pentru anul 2010, cuantumul alocat plăților directe unice pe suprafață este de 80,36 euro pe hectar, avansul fiind de 37,85 euro pe hectar, reprezentând 47,10% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafață finanțată din Fondul European de Garantare Agricolă.