Culturi profitabile

Agricultorii din județ trec pe rapiță și soia



Agricultorii din județul Suceava încep să cultive pe suprafețe din ce în ce mai mari rapiță și soia, culturi care până acum câțiva ani erau lucrate doar la nivel experimental. Această opțiune nu mai poate fi numită însă de mult un experiment, cei care au cultivat rapiță sau soia anul trecut ori acum doi ani fiind în general foarte mulțumiți de profitul realizat.
În privința rapiței, în județ se cultivă preponderent cea de toamnă. Inginerul Vasile Tofan, specialist din cadrul Direcției Agricole Suceava, ne-a declarat că în județ sunt cultivate mai bine de o mie de hectare cu rapiță. Cea mai mare parte a suprafeței este lucrată de marii cultivatori, însă există și numeroși mici cultivatori care au însămânțat cu rapiță unu-două hectare.
„Rapița este căutată în primul rând pentru biodiesel, are cerere și, foarte important, cumpărătorul vine și o ia direct din lan”, a explicat Vasile Tofan.
În privința culturii de soia, interesul este cel puțin la fel de mare. În acest caz însămânțările au început după 1 mai, însă, explică oficialii DADR, cel puțin 1.500 de hectare de teren vor fi cultivate cu soia (nemodificată genetic). Numai o singură societate din Bălcăuți lucrează în acest an în jur de 450 de hectare de teren însămânțate cu soia.
Soia, productivă doar dacă sunt respectate cu strictețe mai multe condiții
Și în cazul culturii de soia prețul este bun, iar cumpărători sunt foarte mulți.
În anul 2010, unul de criză în agricultură, din cauza inundațiilor, prețul la kilogramul de soia a plecat de la 1,3 lei și a ajuns chiar și până la 2 lei, în timp ce în 2009 kilogramul de soia s-a vândut cu 1,2 lei. În privința rapiței, prețul la kilogram a fost cu aproximativ zece bani mai scăzut decât la soia.
Totuși, avertizează specialiști, soia și rapița nu pot fi cultivare oricum.
„Soia, de exemplu, este productivă doar cu condiția semănării unor soiuri extratimpurii specifice zonei noastre și folosirii unor îngrășăminte complexe. Necesită obligatoriu două erbicidări, iar cu o periodicitate ciclică este lovită de un dăunător ce trebuie combătut foarte rapid. Dacă se respectă însă strict condițiile recomandate de specialist, se obține o producție bună, chiar excelentă, până la 3.500 de kilograme la hectar”, a mai precizat Vasile Tofan.
Cultivate pe aproximativ 2.500 de hectare de teren, cele două culturi ocupă o suprafață ce reprezintă mai mult de 10% din terenul însămânțat cu cartof, prin această comparație reieșind clar gradul actual de întindere a culturilor de soia și de rapiță.