Măsura 141 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, care prevede acordarea unui ajutor nerambursabil din partea UE de 1.500 de euro pe an, timp de cinci ani, pentru micile ferme, măsură care se derulează într-o nouă sesiune în această perioadă, a atras până acum destul de puține proiecte, potențialii beneficiari lovindu-se de o serie de probleme care îi fac să renunțe la încercarea de a primi acest consistent ajutor financiar.
După cum a precizat Viorel Marinache, directorul Camerei Agricole Județene Suceava, principala problemă a potențialilor beneficiari este că nu au acte de proprietate pe toate terenurile pe care le lucrează, multe fiind rămase pe numele părinților sau bunicilor. În alte cazuri, crescătorii de animale sau cultivatorii de teren dau înapoi atunci când aud de autorizare fiscală. Deoarece au de făcut multe drumuri până să vadă un proiect finalizat și mai există și probleme cu obținerea actelor din registrele agricole ale primăriei, mulți suceveni renunță la posibilitatea de a accesa măsura 141.
„Vorbim de un ajutor financiar nerambursabil de 7.500 de euro, este o sumă importantă, iar din calculele noastre în județ există cel puțin 2.000 de potențiali beneficiari. Oamenii trebuie să încerce să treacă peste aceste impedimente, să-și rezolve problemele cu actele și să nu mai fie reticenți față de ceea ce înseamnă autorizare, în caz contrar nu au cum progresa”, a declarat Viorel Marinache.
Actuala sesiune de proiecte pentru măsura 141 se desfășoară în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie, deci se află pe final, iar angajații Camerei Agricole au întocmit până acum 74 de proiecte ale potențialilor beneficiari din județ, sperând să ajungă la un total de 150.
De precizat că până acum, la precedentele două sesiuni de proiecte (unul la începutul lui 2009 și altul la debutul lui 2010) s-au adunat 620 de beneficiari din județul Suceava.
Pentru a avea proiecte eligibile pentru măsura 141, beneficiarii trebuie să aibă o fermă care are între două și opt unități de dimensiune economică (UDE). De exemplu, pentru o vacă cu lapte se acordă 0,26 UDE-uri, pentru cultivarea unui hectar de cartofi 1,74 UDE-uri, în timp ce pentru un porc se acordă 0,26 UDE-uri.
Așadar, cine cultivă, de exemplu, două hectare de cartof poate depune un proiect eligibil pentru această măsură, în timp ce în ceea ce privește un crescător de bovine este nevoie de o fermă de minimum opt vaci.




