Aproape 3.000 de agricultori din 31 de județe, afectați de căderile abundente de zăpadă din ianuarie și februarie, vor primi un ajutor în limită maximă de 7.500 euro, suma totală alocată despăgubirilor ridicându-se la 1,9 milioane euro, a anunțat, miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Decizia a fost luată prin hotărâre de guvern.
„Am identificat aproximativ 2.950 de producători afectați de căderile abundente de zăpadă din 31 de județe. Această schemă (ajutor de minimis-nr.) este în conformitate cu Regulamentul european și vizează un sprijin maxim pe care-l poate primi fiecare producător agricol afectat, de până la 7.500 euro. Domeniile vizate sunt cele ale producătorilor care dețineau sere și solarii, iar infrastructura a fost afectată”, a declarat ministrul.
El a mai precizat că ajutorul va fi acordat în urma cererilor depuse până la 29 iunie de producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, îndreprinderi individuale și întreprinderi familiale, iar cuantumul sumei depinde de mărimea suprafeței afectate, însă nu va depăși 7.500 euro.