Asociația Crescătorilor de Taurine „Runc” Moldovița a transmis un apel către Guvernul României și Ministerul Agriculturii, cerând luarea de măsuri pentru ca agricultorii din zona de munte să nu mai aibă de parcurs distanțe mari pentru a depune cererile pentru subvențiile pe terenuri agricole.
Asociația a dat ca exemplu perioada de timp 2008-2012, când cererile pentru subvenția pe suprafață se depuneau la nivelul primăriilor, după care erau procesate la centrele locale ale Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava.
În momentul de față agricultorii din zona de munte depun cereri la centrele locale APIA de la Vatra Dornei sau Câmpulung Moldovenesc, în funcție de cum au fost arondate comunele.
Așa se face că fermierii din unele localități au de parcurs 30-40 de kilometri, pentru a depune dosarele pentru subvenții.
Alexandru Crăiuț, președintele asociației, a declarat: “Deplasările la centrele locale sunt costisitoare și obositoare, mai ales că mulți dintre beneficiari sunt oameni în vârstă. Trebuie să se țină cont de particularitatea zonelor de munte, unde gospodăriile țărănești sunt răspândite în teritoriu. Solicităm să se treacă de urgență, chiar în această campanie, la preluarea cererilor la nivel de comună”.
În opinia acestuia ar fi mai logic și eficient ca o persoană care reprezintă APIA să preia cereri de la nivelul primăriilor, mai ales în condițiile în care autoritățile locale sunt conectate la internet, iar aplicațiile interne APIA pot fi accesate de oriunde.
În jur de 58.000 de agricultori din județ sunt așteptați să depună cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pentru terenurile agricole pe care le lucrează. Cererile se depun în perioada 3 martie-15 mai 2014.
APIA are deschise centre locale în Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Siret, Botoșana și Vicovu de Sus.